Fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen (2009-2014), consideră că principalele greșeli ale Alianței, care au dus la agresiunea la scară largă a Federației Ruse sunt evaluarea greșită a potențialului Rusiei, neacordarea Ucrainei și Georgiei la Summit-ul NATO de la București din 2008 a foii de parcurs pentru aderarea la NATO, precum și răspunsul slab la ocuparea Crimeii în 2014. Neacordarea Ucrainei și Georgiei a Planului de acțiuni pentru obținerea calificativului de membru al NATO în 2008 a trimis un semnal greșit lui Putin, a declarat ex-secretarul general al NATO, citat de Radio „Libertatea”.
„Această sciziune în interiorul NATO a trimis un semnal greșit lui Putin, care a atacat Georgia peste câteva luni, în august 2008”, a subliniat Anders Fogh Rasmussen. A doua greșeală a NATO este reacția insuficientă la ocuparea de către Rusia a Crimeii în 2014, când au fost impuse sancțiuni prea „moi” împotriva agresorului. De asemenea, aceasta i-a creat președintelui rus impresia că „poate continua să captureze fără mari pierderi teritorii cu forță”. În același timp, NATO a supraestimat potențialul militar al Federației Ruse. „În ciuda investițiilor uriașe în echipamente militare și restaurarea bazelor sovietice vechi, vedem o armată rusă foarte slabă. Rămâne să aflăm de ce este așa. Cred că unul dintre motive poate fi corupția. Dar o altă greșeală este aceea că am subestimat cruzimea și ambițiile președintelui Putin ”, a opinat Anders Fogh Rasmussen.
Fost secretar general al NATO nu crede că Putin va folosi o armă de exterminare în masă, deoarece își dă seama că la acesta va urma un răspuns decisiv al NATO. Rasmussen a criticat, de asemenea, declarațiile Președintelui francez, Emmanuel Macron, despre aceea că, chipurile, Occidentul nu ar trebui să-l „umilească” pe Putin. „Nu-l putem salva pe Putin de umilință. Prețul păstrării imaginii pentru domnul Putin va fi mult mai mare decât înfrângerea adevărată a trupelor rusești în Ucraina. Prin urmare, concluzia mea este că Ucraina trebuie să câștige acest război, pentru că, dacă Putin reușește în Ucraina, nu se va opri. El își va continua acțiunile în Moldova, Georgia și, în cele din urmă, va exercita presiune asupra a trei țări baltice. Prin urmare, ucrainenii trebuie să câștige și au voința de a lupta. Datoria noastră este să le oferim mijloace de luptă ”, a conchis Anders Fogh Rasmussen.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com