Datorie față de noile generații de români de pretutindeni, în susținerea unității și identității lor lingvistice și culturale

21 08 2022 F 5

Se apropie de sfârşit vacanţa mare, iar odată cu ea şi programele de tabere pentru copii. Vara aceasta, ca şi în anii precedenţi, copii ale românilor din Ucraina au avut posibilitate să se odihnească în România,  graţie Programului de tabere „ARC”, iniţiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Sâmbătă, 20 august, într-o atmosferă plină de sărbătoare, a avut loc festivitatea de închidere a celei de-a XIII-a ediții a Programului de tabere „ARC”, la muzeul Cetatea Neamț din orașul Târgu Neamț, comunică site-ul DRP.

La eveniment, alături de echipa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, condusă de secretarul de stat Gheorghe Cârciu, au participat reprezentanți ai Parlamentului României, ai Guvernului, ai misiunilor diplomatice ale României în străinătate, precum și ai autorităților publice locale județene, în prezenta ÎPS Iosif, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

„Am reușit împreună cu colaboratorii noștri să finalizăm cu succes o nouă ediție a Programului de tabere „ARC”. Experiențele copiilor, deschiderea și bucuria cu care au participat în acest program ne dau energia să mergem mai departe. Este un angajament pe care ni-l asumăm, o datorie pe care o avem față de noile generații de români de pretutindeni, în susținerea unității și identității noastre lingvistice și culturale“, a declarat secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu.

În cadrul celei de-a XIII-a ediții a Programului de tabere „ARC”, peste 1.200 de elevi, studenți și tineri din 18 state, atât din comunitățile istorice, cât și din diaspora, au redescoperit România prin intermediul atelierelor de limba română, geografie, istorie, sport, muzică, desen și al excursiilor atent organizate la obiectivele turistice și culturale din județele Bistrița-Năsăud, Neamț și împrejurimi.

Sub îndrumarea a peste 70 de profesori voluntari, copiii au avut oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de comunicare în limba română și de a-și îmbogăți cunoștințele despre istoria, cultura și civilizația românească, conchide Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

21 08 2022 F 3

 

21 08 2022 F 6

21 08 2022 F 4

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий