Acestea sunt numele românilor din suburbiile Roşa şi Roşa Stâncă ale Cernăuţiului, care în 1944 au fost ridicaţi de la vetrele lor şi duşi la Onega, în Karelia, la munci grele, dintre care foarte puţini au supravieţuit şi s-au întors la baştină. Aceste nume erau şoptite în taină de rudele lor decenii la rând, iar cu treizeci de ani în urmă, când a dispărut „imperiul răului” şi oamenii s-au simţit liberi, în curtea Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil de la Roşa, a fost ridicată o cruce întru pomenirea celor deportaţi şi martirizaţi de regimul totalitar sovietic. Pe piatra mormântului simbolic au fost înscrise 74 de nume ale martirilor din aceste două suburbii. Comemorarea lor se făcea în fiecare toamnă, la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului. Este o coincidenţă semnificativă, deoarece românii noştri, nimeriţi în lagărele de muncă sovietice, se rugau la Maica Cerească să-i apere cu Sfântul ei Acoperământ, rămânând până la ultima bătaie de inimă tari în credinţa creştină. A fost o iniţiativă a Societăţii „Golgota”, care, cu doi ani în urmă a iniţiat ridicarea unui monument.
Propunerea lui Vasile Rauţ, preşedintele Societăţii panucrainene „Golgota”, s-a bucurat de susţinere în rândul românilor de la Roşa. Jumătate din cheltuieli şi le-a asumat doamna Stela Leontii, iar la lucrările de construcţie a muncit soţul ei, Mihai Bordian, starostele Bisericii de la Roşa.
– Pe lespedea de granit a fost scris şi numele bunelului meu, Gheorghe Leontii, care lipsea pe placa vechiului monument, remarcă doamna Stela. E trecut în această listă a pomenirii şi numele bunelului soţului meu, Mihai Bordian – Ion Bordian. Când pe bunelul meu, Gheorghe Leontii, l-au dus în Karelia, bunica mea era gravidă şi mai avea o casă de copii. Mai târziu cineva i-a adus bunicii o scrisoare de la bunel. A fost prima şi ultima. A fost o adevărată minune, căci din acele locuri îndepărtate nu sosea nici o veste. Bunelul scria cu ce se hrănea pentru a supravieţui. Dar, nu i-a fost dat să se întoarcă la ai săi…
După cum a precizat domnul Vasile Rauţ, cea de a doua persoană care a finanţat aceste lucrări a dorit să rămână în anonimat.
Serviciul divin de sfinţire a noului monument a fost oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu arhimandritul Nichita, secretarul Eparhiei Cernăuţiului şi Bucovinei a Bisericii Ortodoxe Ucrainene. După ce cele două plăci de granit, care se aseamănă cu o carte deschisă, cu numele celor 90 de martiri incrustate pe ele, au fost stropite cu agheasmă, părintele paroh, Ion Blaga, a menţionat:
– Ei au fost duşi în locul suferinţelor nu din a lor voinţă. Iar în acest loc din curtea Bisericii trebuie să venim, să ne închinăm şi să înălţăm rugăciuni pentru deportaţii de la Roşa, întărindu-ne în credinţă.
Au apreciat această lucrare creştină Consulul General al României la Cernăuţi, Irina Loredana Stănculescu, şi referentul principal pentru relaţii al Consulatului General al României la Cernăuţi, Florin Dan, evidenţiind patriotismul localnicilor şi concluzionând că „avem nevoie de cărţi şi de monumente”, care înveşnicesc dăinuirea neamului în istorie.
Fostul arhivist şi primul preşedinte al „Golgotei”, directorul Centrului de cercetări istorice şi culturale din Cernăuţi, Petru Grior, autor al mai multor volume, întitulate „Cartea durerii”, le-a amintit celor prezenţi că deportările au început în nordul Bucovinei la 1 iulie 1940, deci, la câteva zile după „eliberarea” ţinutului de către Armata Roşie. Nu cu mult după „eliberare”, în suburbia Roşa Stâncă sovieticii au distrus monumentul ostaşilor căzuţi în Primul Război Mondial.
– Apogeul terorii comuniste în regiunea Cernăuţi a fost în iunie 1941, a accentuat domnul Petru Grior. Atunci au fost duşi în „siberii de gheaţă” circa 10.700 de locuitori, inclusiv 5.860 de români. Suferinţa lor este şi suferinţa noastră. Prelungirea vieţii lor este în viaţa destoinică a copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor lor.
Preşedintele Societăţii regionale „Golgota”, Ilie Popescu, fost deportat, a salutat faptul că locuitorii de la Roşa ştiu să-şi cinstească martirii
– Neamul nostru a supravieţuit în acest calvar datorită credinţei în Dumnezeu. În stepele Kazahstanului, unde nouă, celor deportaţi, ne era sortit să murim ori de foame, ori de frig, o auzeam pe mama cum se ruga: „Doamne, salvează-mi copiii şi eu Te voi sluji până la moarte”.
Activista Societăţii „Golgota”, Maria Timcu, fostă directoare a Şcolii medii nr. 10 de la Roşa, a povestit istoria primului monument. Ea a constatat că dintre gospodarii din suburbie, care au participat la ridicarea lui, în prezent nu-i nimeni în viaţă. Iar cu ocazia inaugurării noului monument, la Biserică s-au adunat nepoţii şi strănepoţii acelor, numele cărora au fost incrustate pe plăcile de granit.
În numele ziariştilor, la inaugurarea monumentului martirilor suburbiei Roşa au luat cuvântul publicista Maria Andrieş, preşedinta Societăţii „Doamnele Române”, şi Nicolae Toma, redactor-şef al publicaţiei „Zorile Bucovinei”, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din Ucraina, precum şi Elena Vântu-Tărâţeanu, directoarea Muzeului „M. Eminescu” din Cernăuţi.
Toţi vorbitorii, şi nu numai ei, au fost unanimi în concluzia că o asemenea tragedie nu trebuie să se repete, ca nimeni să nu urce în „trenul morţii” – trenul deportărilor. Poezia cu acest titlu, scrisă de poetul Vasile Bâcu, a fost declamată lângă monument de eleva de la Şcoala de cultură generală nr. 10 de la Roşa, Sofia Ostafii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com