Medicul Mariana Mamonova, apărătoarea Uzinei „Azovstal” din Mariupol, eliberată recent din captivitatea rusă, a născut astăzi o fetiță

25 09 2022 Ф 4

Despre aceasta a anunţat primarul orașului Rivne,  Oleksandr Tretiak, pe Telegram, relatează Ukrinform. „Mariana Mamonova, un medic, un prizonier care s-a întors acasă săptămâna aceasta, a născut o fiică”, a scris Tretiak. Potrivit lui, greutatea nou-născutului este de 3.250 de grame, înălțimea – de 57 de centimetri.

Mariana Mamonova este medic ucrainean, căpitan al serviciului medical al Forțelor Armate ale Ucrainei. Originară din regiunea Rivne, ea a absolvit Universitatea de Medicină din Ternopil, apoi Academia de Medicină Militară din Kiev.

A fost trimisă de patru ori  la Operaţiunea antiteroristă/Operaţiunea Forţelor Unite în Donbas. De la începutul invaziei rusești la scară largă, ea a slujit la Mariupol. Chiar înainte de captivitate, Mariana într-una dintre corespondențe le-a spus rudelor ei că este gravidă. Din 4 aprilie 2022, a fost capturată de invadatorii ruși, iar pe 21 septembrie a fost eliberată în urma unui schimb de prizonieri.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий