Mitropolitul Longhin a învinuit poliţia de aplicarea standardelor duble

29 09 2022 F 2

După cum s-a comunicat, la 24 septembrie, în Bucovina enoriaşii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au întreprins un pelerinaj de la Mahala la Boian, pentru a se închina Icoanei Făcătoare de Minuni din Boian. El a fost organizat de Mitropolitul Longhin, stareţul Mănăstirii din Bănceni. Există hotărârea Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi privind interzicerea desfăşurării unor asemenea acţiuni de masă pe timp de război, de aceea poliţia l-a amendat pe Mitropolitul Longhin, informează Secţia de comunicare a Poliţiei regiunii Cernăuţi.

La rândul său, Mitropolitul Longhin nu a căzut de acord cu acţiunile organelor de drept şi a învinuit poliţia de aplicarea standardelor duble. „Când a fost spartă uşa bisericii pentru voi nu era lege, când a fost ocupată cu forţa Biserica din Mihalcea nu acţiona această lege? Iar când oamenii au mers să se roage pentru pace în Ucraina, aceasta a fost calificată ca o încălcare a legii”, a întrebat poliţia Mitropolitul Longhin, scrie BukNews.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий