La 17 noiembrie 1887 s-a născut mareșalul britanic Bernard Law Montgomery, erou în al Doilea Război Mondial. Montgomery a fost un feldmareșal britanic, unul dintre principalii comandanți militari britanici din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tatăl mamei sale, Maud, a fost un personaj important al Bisericii anglicane, Frederic William Farrar. Bernard Law Montgomery a decedat la 24 martie 1976.
La 17 noiembrie 1888, la Florenţa a decedat scriitoarea Dora D’Istria (pseudonimul literar al prinţesei Elena Ghica), personaj enigmatic pentru secolul său. Elena Ghica a fost nepoata lui Grigore al IV-lea Ghica (1822-1829), primul domn pământean al Ţării Româneşti, după un secol de domnii fanariote. Ea s-a născut în Bucureşti, la 3 februarie 1828, fiind prima dintre cei cinci copii ai banului Mihalache Ghica. Mama ei, Caterina Ghica, fostă Faca, a fost prima femeie de origine română care a publicat o carte – „Pentru educaţia copiilor”. Elena Ghica a fost un copil minune, la vârsta de cinci ani învaţă greaca, latina, franceza, italiana, engleza şi germana, cultivă cu pasiune muzica şi sporturile, la unsprezece ani scrie o nuvelă, la paisprezece ani traduce „Iliada” lui Homer din original în germană, iar la şaisprezece ani ia parte la expoziţia de artă figurativă din Drezda. Banii obţinuţi din vânzarea tablourilor îi va împărţi săracilor. Elena a ajuns să cunoască la perfecţie nu mai puţin de nouă limbi străine: italiană, engleză, germană, franceză, română, greacă, latină, rusă şi albaneză. Societatea aristocratică a secolului al XIX-lea fusese cucerită de inteligenţa şi frumuseţea prinţesei.
Elena Ghica a fost trimisă la studii la Dresda, Viena, Veneţia şi Berlin. Întoarsă la Iaşi, la vârsta de 21 de ani, îl cunoaşte pe ofiţerul rus, Aleksandr Kolţov Masalski, în cadrul unui bal. Rusul rămâne vrăjit de frumuseţea şi inteligenţa prinţesei românce. Nunta celor doi are loc în 1849, la Iaşi, şi se stabilesc ulterior în Sankt Petersburg, capitala Rusiei.
Ideile liberale ale prinţesei şi susţinerea principiilor revoluţionare ale anului 1848 nu au ajutat-o prea mult în a se acomoda într-o ţară al cărei vis imperialist nu s-a stins niciodată. Ironia, glumele înţepătoare şi intervenţia în discuţiile politice au deranjat societatea rusească.
Urmarea acestui fapt a fost chiar biciuirea ei la Prefectură, când i s-a spus clar „politica, dacă se poate, să nu vă mai intereseze”, fapt care a determinat-o pe Elena Ghica Masalski să părăsească definitiv Rusia, împreună cu pruncul ce va muri mai târziu, la Bruxelles. Ea nu a divorţat, a rămas în continuare principesa Kolţov-Masalski, dar în lumea culturală s-a prezentat cu numele literar, Dora D`Istria, sub acest nume devenind şi celebră.
A legat prietenii cu marile personaje ale timpului său: regele Frederic Wilhelm IV, Don Pedro II D`Alcantara, împăratul Braziliei, Edgar Quinet, dar şi cu patrioţi albanezi cunoscuţi: Dimitrie Camarada, Zef Serembe, Leonardo de Martino.
Prinţesa a avut o personalitate complexă, a fost scriitoare, pictoriţă, feministă, vorbea mai multe limbi străine, cânta şi compunea muzică, un om de o inteligenţă remarcabilă. Cea mai mare pare a vieţii şi-a petrecut-o în străinătate, dar nu a încetat niciodată să aparţină ţării natale. Celebra sa lucrare apărută în 1869, „Despre femei de o femeie” tratează statutul femeii şi militează pentru obţinerea drepturilor egale cu bărbaţii. Scriitoarea analizează situaţia materială şi socială a femeilor din ţările romanice şi germanice. O altă lucrare ce are în centrul său femeia este tratatul „Les femmes en Orient”, apărut în 1859. Cititorul occidental intră în contact cu lumea femeilor din Orient, o zonă foarte puţin cunoscută la acea vreme.
Paginile de etnografie, istorie şi folclor balcanic le-a scris şi publicat în nu mai puţin de şase limbi, din cele pe care le cunoştea la perfecţie.
Dora D`Istria, personaj emblematic pentru secolul său, a fost descrisă de către Nicolae Iorga: „E de uimit câte cunoştinţe se adunaseră în mintea acestei excepţionale femei şi cu câtă uşurinţă le putea ea scoate în front ori de câte ori era o bătălie de dat”.
Elena Ghica nu s-a putut împăca niciodată cu ideea că pe tronul României şede un Hohenzollern.
Fascinanta femeie a murit la 17 noiembrie 1888, în frumoasa ei casă din Florenţa, Villa D`Istria, pe care a lăsat-o primăriei din Florenţa pentru ajutorarea Institutului de surdo-muţi. Deşi a fost înconjurată şi admirată de toată lumea, a fost mereu singură şi-şi găsea liniştea în studiu, scris sau în a se dedica alinării suferinţelor umane. Cei care au cunoscut-o au afirmat că era nefericită, dar cu simţăminte nobile, amabilă, plăcută, o femeie de admirat şi de iubit. Inima ei era familiară cu durerea, suferea mult fără a plânge, şi totuşi era vioaie, extraordinară. În opinia celor care au intrat în contact direct cu românca erudită, Elena Ghica a fost o femeie care nu a trăit pentru ea, a trăit pentru a-i ajuta pe ceilalţi, a trăit pentru generaţiile viitoare şi pentru binele lor.
La 17 noiembrie 1917 s-a stins din viaţă Auguste Rodin, sculptor și grafician francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Auguste Rodin (1840-1917) a revoluționat limbajul sculpturii, făcându-l capabil să exprime adevărul uman, pornind de la experiența directă. Prin atelierul lui au trecut mulți sculptori. În 1907 aici a lucrat și Constantin Brâncuşi, care, părăsind atelierul după numai câteva luni, și-a justificat plecarea spunând: „Nimic nu se poate înălța la umbra marilor arbori!” Într-o epocă în care interesul pentru mișcare, pentru instantaneu, pentru înregistrarea fidelă a senzațiilor de spectacolul realității a dus la apariția picturii impresioniste, Rodin și-a propus să revoluționeze limbajul sculpturii, făcându-l capabil să expună adevărul uman dincolo de clișeele academiste. Există o filiație directă între Rodin și Michelangelo, a cărui operă o studiase la Florenţa şi Roma, împreună cu arhitectura catedralelor gotice. Principiul dinamic se referă la ceea ce el a numit „iluzia vieții”, adică verosimilitatea creației („Omul care merge», 1877; „Gânditorul”, 1880; „Eva după păcat”, 1881). De la lucrări în care prim-planul reprezentării este consacrat tinereții senine („Primăvara eternă”, 1884; „Danaidă”, 1885; „Sărutul”, 1886), artistul trece la compoziții dominate de dramatism, de tensiuni interioare („Durere”, 1885; „Cele trei umbre”, 1881-86; „Fiul risipitor”, 1888).
La 17 noiembrie 1947 a murit Emil Racoviţă, biolog, membru al Academiei Române, explorator al Antarcticii. Emil Racoviță (1868-1947) a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peșteri și pânze freatice de apă). A fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în perioada 1926 – 1929.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com