Zilele acestea Pedagogul și Omul cu har deosebit, Pintilie Bilețchi a împlinit 90 de ani. Născut în satul Oprișeni, el a activat toată viața la Boian, în deosebi la Priprutia, unde a fost director de școală, precum și la Hlinița, conducând și acolo colectivul pedagogic. Domnul Pintilie Bilețchi a fost profesor de fizică și matematică. Însă fizicianul Bilețchi poate fi considerat și „liric”, adică a fost pasionat de cântec și poezie. La Școala din Hlinița a creat o fanfară, a compus imnul Gimnaziului din Boian-Hlinița (în prezent Liceul „Liderul”). De altfel, el a scris și imnul satului său de baștină Oprișeni, cu care se mândrește foarte mult.
–Domnul Pintilie Bilețchi a fost cu adevărat un lider, a participat activ la viața publică a Boianului, relevă Svetlana Gauca, actuala directoare a Liceului „Liderul” din Boian-Hlinița. El a fost profesorul profesorilor. O bună parte dintre membrii colectivului nostru pedagogic sunt discipolii domnului Pintilie Bilețchi.
„Generații de elevi din Hlinița Boianului au avut marea fericire să aibă un scump învățător în persoana fostului director, profesorului de fizică și matematică, Pintilie Șt. Bilețchi. Dăruirea, experiența, profesionalismul, puterea, implicarea, perseverența sunt doar câteva din calitățile și, în același timp, din virtuțile unui bun director și profesor, se menționează în mesajul de felicitare al colectivului pedagogic de la Liceul „Liderul” din Boian-Hlinița.
Stimate Profesor! La ceas jubiliar Vă mulțumim pentru înțelepciune, profesionalism și experiență, pentru suflet bogat și răbdător, pentru noblețe, dragostea cea mare, bunătate și înțelegere, mărinimie și căldură. Vă suntem recunoscători pentru fiecare lecție în parte, pentru sfaturile înțelepte, pentru munca colosală depusă ca Director, Profesor, cetățean de onoare al satului Boian. Pentru munca neobosită pe cel mai important ogor, numit suflet de copil, meritați un curcubeu de flori. Întreaga familie școlară a Liceului „Liderul” Boian este alături de Dumneavoastră și cu această ocazie deosebită – împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani – Vă aducem cele mai sincere și frumoase urări de bine, viață luminoasă și sănătoasă, cer senin, liniște sufletească și bucurie alături de cei dragi. La mulți ani, scumpul nostru învățător!”.
–Noi, un grup de pedagogi de la Liceul „Liderul”, cu prilejul acestui jubileu, l-am vizitat la domiciliu pe bunul nostru îndrumător, Pintilie Bilețchi, remarcă doamna Svetlana Gauca. S-a bucurat de această vizită și noi ne-am simțit bine alături de profesorul iubit. El a scris o pagină luminoasă în istoria învățământului din fostul raion Noua Suliță. De altfel, este și autorul a câtorva cărți: „Istoria Boianului”, de care ne folosim la lecțiile de studiere a istoriei ținutului natal, „Pe valurile Prutului”, care include poeziile și cântecele sale.
Nonagenarul Pintilie Bilețchi, unul dintre longevivii Boianului, trudind toată viața pe cel mai important ogor – sufletul copilului, s-a străduit să lase acolo semințele veșniciei, binelui și luminii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com