Ucraina îşi repară şi îşi extinde flota militară pentru a contracara consolidarea capacităţilor militare ruse în peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014, a declarat viceamiralul Igor Voroncenko, comandantul marinei militare ucrainene într-un interviu pentru Reuters. La modernizare va contribui o finanţare de 30 milioane de dolari din cadrul pachetului de asistenţă de 500 milioane de dolari al Washingtonului pentru armata ucraineană, pe care Kievul se aşteaptă să-l primească anul viitor.
„Pas cu pas ne vom reconstrui flota de la capăt”, a declarat viceamiralul Voroncenko, estimând că, din punct de vedere calitativ, noile capacităţi le vor depăşi pe cele rămase în Crimeea. Ucraina a pierdut două treimi din flota sa, cu baza principală la Sevastopol, odată cu anexarea Crimeii de către Rusia. Moscova închiriase anterior de la statul ucrainean facilităţi care să-i găzduiască flota la Marea Neagră, majoritatea în jurul Sevastopolului, şi care sunt în prezent extinse. Rusia a început un program de militarizare a Crimeii, inclusiv prin refacerea unor instalaţii sovietice, construirea de noi baze şi desfăşurarea de militari, conform unui raport special al agenţiei Reuters. Potrivit viceamiralului Voroncenko, Ucraina a început lucrările de reparaţie la nava amiral a flotei sale, „Hetman Sahaidacinîi”, oprită, împreună cu portavionul „Iuri Olifirenko”, vedeta torpiloare „Prîlukî” şi câteva canoniere, să cadă în mâinile ruşilor în momentul anexării peninsulei.
Două noi canoniere sunt aproape de a fi date în folosinţă, marina militară mai având în plan dotarea cu o corvetă nouă şi încă o vedetă torpiloare până în anul 2020. Alte măsuri preconizate de Ucraina pentru creşterea capacităţii de apărare includ ridicarea nivelului de instruire al personalului marinei militare şi înfiinţarea de noi unităţi ale pazei de coastă. O parte din instruire este realizată în state membre ale NATO precum Italia, Franţa şi Marea Britanie. Potrivit viceamiralului Voroncenko, Rusia are în plan să transforme Crimeea într-o ‘bază militară’, unde să instaleze trei submarine, fregate noi şi mai multe facilităţi aeropurtate, însă navele ruse întâmpină probleme tehnice. „Deţinem informaţii, întreprindem supravegheri. Nu vă pot spune totul. Însă le putem contracara toate intenţiile ostile. (Ruşii) au şi probleme de resurse”, a mai explicat oficialul ucrainean.
Potrivit lui Serghei Zgureţ, director al firmei de consultanţă Defense Express, capacitatea navală a Ucrainei este scăzută, de aceea principala apărare împotriva unui atac de pe mare o constituie forţele aeriene şi de artilerie. Conform agenţiei Reuters, viceamiralul Voroncenko urmează să se întâlnească cu şeful marinei militare române pe 23 noiembrie, pentru a discuta despre posibile acţiuni comune în Marea Neagră în cazul unei agresiuni ruse.