Rusia creează tensiuni în jurul Moldovei și a Transnistriei nerecunoscute pentru a sustrage atenția opiniei publice mondiale de la războiul din Ucraina și a demonstra cetăţenilor săi că obţine şi „victorii”. Acest lucru a fost explicat de reprezentantul Direcției principale de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, Andrii Cerniak, într-un comentariu pentru „RBK-Ucraina”. El a accentuat că rușii au un contingent foarte limitat în Transnistria. „Sunt depozite pe care ei le păzesc. Dar în acele depozite n-a rămas aproape nimic, iar ceea ce a mai rămas este vechi și inutilizabil. Iar în Moldova ei încearcă să destabilizeze situația politică sub „drapel străin”, a subliniat Cerniak, menționând că, potrivit unui astfel de scenariu, rușii au acţionat asemănător la Donețk și Lugansk.
„În opinia noastră, prin crearea tensiunii în Moldova, Rusia urmăreşte două scopuri. Primul este un efort de a sustrage atenția publicului european de la evenimentele care au loc în Ucraina. Ei văd că toată atenția este concentrată asupra Ucrainei, inclusiv în sensul de ajutor. Prin urmare, încearcă să declanșeze un nou incendiu în Europa”, a spus reprezentantul Direcţiei principale de informaţii.
De asemenea, Cerniak crede că destabilizarea vizează consumatorul intern din Rusia.
„La urma urmei, ei nu au obținut niciun rezultat în așa-numita „operație militară specială”. Prin urmare, trebuie să demonstreze orice „victorie” pentru populația lor. Acum încearcă să facă un fel de revoluție pentru a crea iluzia că „lumea este în spatele lor”, „poporul Moldovei este cu noi”, a spus el.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com