Românii adunați în jurul bisericii formează o uniune de nezdruncinat

20 03 2023 F 2

În cea de-a treia zi a evenimentelor desfăşurate pentru comemorarea istoricului Dimitrie Onciul, reprezentanții comunității românești și oficialii români prezenți au participat la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită în Duminica Sfintei Cruci, 19 martie 2023, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Straja, comunică pe Facebook Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Totodată, pentru comemorarea marelui istoric, pentru marcarea a 100 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, în incinta așezământului monahal a avut loc slujba de pomenire, în prezența unui număr semnificativ de participanți.

20 03 2023 F 3

Cu ocazia acestor evenimente, secretarului de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu,  i-a fost înmânată Crucea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale.

„Am primit cu umilință această distincție, pentru care sunt recunoscător Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și tuturor celor prezenți la ceremonie.

Românii adunați în jurul bisericii formează o uniune de nezdruncinat, în orice perioadă istorică, oricât de grea”, a transmis demnitarul român.

20 03 2023 F 4

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий