La 27 aprilie 1872 a decedat Ion Heliade Rădulescu, poet, prozator, ziarist și om politic român. Ion Heliade Rădulescu (1802-1872) a fost membru fondator al Academiei Române şi primul său preşedinte. A fost implicat în evenimentele de la 1848. În 1846 Heliade propune planul unei „Biblioteci universale”, menită sa înzestreze cultura românească cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriaşă, ce depăşea cu mult chiar puterile unei generaţii, oricât de ambiţioase. A fost autor al numeroaselor traduceri şi prelucrări din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Aligheri, Goethe, Byron ş.a). A militat pentru unificarea limbii române literare.
La 27 aprilie 1931 genialul compozitor român, George Enescu, a terminat orchestrația operei „Oedip”. Opera „Oedip” a fost compusă de George Enescu în decursul a zece ani – în perioada 1921-1931. Compozitorul a consacrat-o soției sale, Maria Rosetti-Tescanu. Este o tragedie lirică în patru acte pe un libret în limba franceză de Edmond Fleg, bazat pe tragediile scriitorului antic elen Sofocle „Oedip rege” și „Oedip la Colonos”. George Enescu a lucrat la operă, aflându-se la conacul din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială, chiar în mijlocul pădurii. Pentru rolul lui Oedip, compozitorul considera că interpretul ideal ar fi fost Fiodor Şaliapin, celebru cântăreț de operă rus, aflat în emigrație în Franța. În amintirile sale, apărute mai târziu, compozitorul român va scrie: „Şaliapin trăia şi aş fi dat totul ca el să joace şi să cânte rolul principal. Nu avui ocazia ca să i-l propun. Puţin timp înaintea morţii sale (12 aprilie 1938, Paris), pe când încă mai cânta Don Quichotte de Massenet la Opera Comică, Şaliapin mă invită să-l văd. M-am dus într-o seară la cabina lui între două acte. Îmi spuse, simplu, o frază care, în acea clipă, mi se păru stranie… „Vreau să văd libretul, dar fără să aud o singură notă de muzică…”. Mai târziu am înţeles că mai înainte de a judeca muzica voia să măsoare importanţa rolului şi să ştie dacă forţele lui îi îngăduie să-l înfrunte. Fiind sigur că nu ar fi putut să rămână în scenă atât de mult timp, îmi înapoie textul într-o bună zi, fără să spună nici un cuvânt. Eram foarte trist, mărturisesc, gândindu-mă că Oedip ar fi putut să fie Şaliapin”.
Premiera mondială a avut loc la Opera Garnier din Paris, la 13 martie 1936. Apoi, după foarte mulți ani, opera „Oedip” de George Enescu a fost montată pentru a doua oară la Opera Națională din Paris, în sala Garnier, în stagiunea 2010-2011.
Iar atunci, la premiera operei „Oedip” din 1936 în rolul principal s-a produc cântărețul André Pernet. Presa vremii menționa: „La premieră, André Pernet avea să fie însă un interpret magnific, compensând nostalgia compozitorului. Era un mare cântăreţ, dublat de un talent actoricesc rar, cu o forţă şi expresivitate scenică potrivite rolului lui Oedip. „Lucrasem împreună zile şi săptămâni şi înalta sa conştiinţă mă copleşise”, mărturisise Enescu. André Pernet găseşte accente aşa de natural tragice, dă personajului un relief aşa de izbitor, încât se impune şi creează un personaj nou şi totuşi tradiţional în originalitatea lui”.
Cu trei zile înaintea premierei, la 10 martie 1936, direcţia Operei a programat o repetiţie generală cu public, invitând personalităţi artistice şi critici muzicali. Aşa încât, chiar înaintea primului spectacol, presa anunţa o reprezentaţie cu totul deosebită. Ecourile ajungeau şi la Bucureşti. „Este cel mai frumos moment al vieţii mele. Nu cutezam să sper într-o asemenea recompensă. Ce bucurie de a fi cunoscut această glorie în a doua patrie, Franţa”, îl citează pe George Enescu ziarul bucureștean „Adevărul”.
Premiera românească a operei „Oedip” a avut loc la București, la 22 septembrie 1958, cu interpretare în limba română, cu ocazia primei ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”.
Mitul lui Oedip este o imagine limpede a istoriei omenirii, apt de transpunere muzicală, ceea ce a și realizat compozitorul român George Enescu. În una din scenele principale ale operei Oedip este întrebat: „Oare este în lume o ființă în stare să învingă propriul destin?”, la care regele răspunde: „Acesta este omul”.
La 27 aprilie 1990, Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a aprobat tricolorul ca drapel de stat. Lui Gheorghe Ghimpu i-a revenit meritul de a înălţa tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente clădirea Preşedinţiei Republicii Moldova. Liderul Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, şi-a amintit că fratele sau Gheorghe Ghimpu, cel care a înălțat primul tricolor pe clădirea Parlamentului, a umblat cu drapelul mai multe zile înfăşurat de corp, aşteptând cu nerăbdare ziua când urma să-l arboreze. Scriitorul şi deputatul Ion Hadârcă a comunicat ulterior că „atunci când a arborat tricolorul la 27 aprilie deasupra Parlamentului, nu pricepeam de ce îşi risca viaţa ridicându-se la nişte înălțimi ameţitoare. Mai târziu am înțeles că numai Gheorghe Ghimpu putea face acest lucru. Sunt puţini în lumea celor drepţi care ar fi trăit o asemenea clipă în viaţa lor”. La 23 aprilie 2010 Parlamentul R. Moldova a decis ca ziua de 27 aprilie să fie declarată drept „Ziua drapelului de stat“.
La 27 aprilie 2005 cel mai mare avion construit vreodată, Airbus A 380, a efectuat primul său zbor decolând din Toulouse, Franța. Airbus A380 este la ora actuală cel mai mare avion de pasageri din lume, aflat în producție de serie și primul avion de mare capacitate cu două punți complete pentru pasageri. Avionul este cvadrimotor și oferă zboruri de mare distanță, de până la 15.200 kilometri. Fiecare punte are câte două culoare, avionul fiind certificat pentru operațiuni cu până la 880 pasageri (în mod tipic transportă numai 420 – 620 pasageri, în funcție de dorința companiei proprietare). Prima companie care a folosit acest model a fost Singapore Airlines.
În ziua de 27 aprilie a anului 2009 a decedat Evghenia Miroşnycenko, eminentă cântăreaţă de operă ucraineană. Ea a ajuns pe scena profesionistă după ce a fost un timp oarecare o muncitoare simplă. În 1957 Evghenia Miroşnycenko a absolvit Conservatorul din Kiev şi a devenit solistă a Operei Naţionale. A interpretat arii din cele mai vestite opere. Şi-a făcut stagiul la renumitul Teatru „La Scala”. Din 1990 şi până la sfârşitul vieţii a fost profesoară la Academia Naţională de Muzică „Piotr Ceaikovski”. A educat o pleiadă întreagă de cântăreţi.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com