27 aprilie în calendarul bisericesc și în cel popular

27 04 2023 F 1

La 27 aprilie, stil nou, este prăznuit Sfântul Apostol Simeon, ruda Domnului. Sfântul Apostol Simeon  a fost fiul lui Cleopa, fratele lui losif, logodnicul Fecioarei Maria. Sfântul Simeon s-a numărat printre cei Șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. El a predicat Evanghelia lui Iisus Hristos în ludeea. După ce s-a stins din viață Sfântul Apostol Iacob, vărul sau, Sfântul Apostol Simeon a fost numit Episcop al Ierusalimului, a păstorit până când a ajuns la o vârstă înaintată. Se spune că acesta a fost al doilea Episcop al Ierusalimului. Potrivit tradiției, atunci când a primit cununa muceniciei, pe timpul împăratului Traian, Sfântul Apostol Simeon trecuse de vârsta de 100 de ani. În Palestina a pornit o persecuție asupra iudeilor și creștinilor, Episcopul Simeon a fost prins chinuit cumplit. Sfântul Apostol Simeon a murit răstignit la fel ca Domnul Iisus Hristos.

În această zi, potrivit calendarului bisericesc pe stil vechi, este cinstit Martin Mărturisitorul, papă al Romei. Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Constantin, cel poreclit Pogonat, adică bărbosul. De aceea pentru dreapta lui credinţă, trimiţând împăratul a adus de la Roma în capitală cu sila pe fericitul Martion, care a pătimit multe necazuri la mergerea şi la întoarcerea sa. Sfântul Martin  a fost trimis în surghiun în oraşul Cherson, unde săvârşindu-şi viața ca un luptător, s-a mutat către Domnul.

În popor se spune că, dacă în ziua de 27 aprilie plouă, ploioasă va fi luna mai. Odată cu sosirea rândunelelor, se pot planta legumele în sol deschis. Mesteacănu are mult suc, toamna va fi târzie.

În zilele noastre, în natură au loc schimbări radicale și nu toate semnele timpului din bătrâni sunt actuale.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий