În oraşul Hammam al-Ali, aflat la sud de Mosul, care a fost eliberat sâmbătă de sub controlul organizaţiei jihadiste Statul Islamic, a fost găsită o groapă în care se aflau 100 de cadavre decapitate, conform armatei irakiene.
„Grupările de militanţi ISIS au continuat să ne ucidă oamenii”, a declarat un oficial al armatei irakiene.
Nu a fost precizat dacă această tragedie s-a produs de curând, însă Organizaţia Naţiunilor Unite anunţase de ceva vreme că gruparea teroristă a executat zeci de persoane în preajma oraşului Mosul, potrivit CNN.
Agenţia ONU pentru refugiaţi a anunţat că luptătorii ISIS le-au cerut locuitorilor să le dea toţi băieţii cu vârste de peste 9 ani. Mulţi cred că aceştia au fost forţaţi să lupte pentru gruparea teroristă.
Totuşi, nu ar fi primul caz de acest gen, întrucât forţele irakiene au mai găsit gropi comune în zonele recucerite de Statul Islamic.
Sursa: jurnal.md