ZIUA DE NAŞTERE 8 OCTOMBRIE. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

00 8 octombrie

8 octombrie – Ziua dragostei extreme

Puncte forte: imaginativ, romantic, capabil.

Puncte slabe: capricios, emoţional, atras de putere.

Oamenii născuți sub această influență astrologică – cifra 8 – sunt puternici, au spirit de conducere, competitivi și ambiţioși. Acestor indivizi le place să arate bine, emană prestanță datorită aspectului fizic și modului lor de a se îmbrăca.  Nativii care își serbează ziua în data de 8 a lunii sunt persoane profunde, pentru care noțiunea de iubire este ridicată la rang de artă. Sunt temători, se deschid greu și au nevoie ca partenerii lor potențiali, născuți în data de 8, 17 și 26, să-i facă să se simtă protejați, apreciați și în siguranță – Secretul numerelor.

Pentru cei născuţi pe 8 octombrie viaţa este o aventură romantică fabuloasă. Ei vor face totul pentru dragoste, o vor urca pe un piedestal, sau nu vor avea deloc parte de ea. Nu este doar cazul dragostei în care intervin sentimentele romantice. Sufletele lor pot aspira de la minunile naturii la misterele spaţiale, de la mişcările mării la rotaţiile planetelor. Cei născuţi în această zi au adesea şi o latură intelectuală foarte bine dezvoltată. Ei sunt în mod special agili în perceperea psihologiei umane, însă, mulţi dintre nativii zilei de 8 octombrie manifestă o intuiţie mai slabă atunci când este vorba de propria lor personalitate.

În cadrul familiei sau a grupului social, nu te poţi baza întotdeauna pe înţelegerea şi judecata celor născuţi în această zi, în special când este vorba de cei care se consideră extrem de practici. Nativii zilei de 8 octombrie se pricep să lucreze cu banii. Ei sunt capabili să întemeieze o familie, să fie responsabili şi conştienţi de obligaţiile pe care le au de îndeplinit până la un anumit punct. Există în permanenţă pericolul de a fi acaparaţi de vieţile celorlalţi, navigând în neant. Atitudinea lor experimentată faţă de viaţă recunoaşte câteva limitări sau constrângeri, dar pot fi prinşi în mrejele senzaţionalismului.

Nu este surprinzător faptul că o persoană născută pe 8 octombrie îşi poate crea tot felul de probleme, în special în sfera sentimentală. Relaţiile lor sunt complexe, uneori chiar periculoase. Ei au obiceiul de a se implica cu tot felul de persoane ciudate şi uneori chiar îndoielnice. De asemenea, în mod paradoxal, ei se vor implica şi cu oameni destul de drăguţi, dar aceştia se vor dovedi a nu fi pe placul nativilor. Interesul lor pentru oameni neobişnuiţi şi fatali, chiar circumstanţele bizare îi fac să se joace cu cei ce îndrăznesc să-i folosească în scopuri egoiste. Însă, într-un anume fel aceşti fluturi superbi ai zilei de 8 octombrie întotdeauna reuşesc să scape de presupuşii lor capturatori şi să zboare către o altă floare. Ei sunt profund afectaţi de experienţele lor, în special de sentimentele de durere şi suferinţa provocate de separarea de cel drag. În acelaşi timp, ei se vor dovedi indestructibili, posibil datorită abilităţii lor de a pune degetul pe rană, de a se consola şi de a se transforma într-o persoană mult mai înţeleaptă. Astfel, nativii zilei de 8 octombrie pot citi şi gândi destul de mult, dar în cele din urmă înţelepciunea lor va deriva din experienţa de viaţă pe care o preţuiesc mai mult decât orice pe lume.

Nativii zilei de 8 octombrie nu trebuie să piardă niciodată simţul originilor lor. Pentru nativii zilei există un pericol real de transfer de putere ce le aduce doar nefericire, fie că este vorba de faptul că au fost exageraţi cu autoritatea sau au fost tentaţi să urce pe scara socială. Fericirea şi stabilitatea nativilor zilei de 8 octombrie este direct proporţională cu abilitatea lor de a rămâne în centrul sinelui lor real. Orice fel de monştri sau dragoni întâlnesc aceştia, ei trebuie să îi biruie, sau dacă este posibil să-i transforme în însoţitori şi ghizi.

SFATURI: Menţine-te pe drumul tău şi înaintează în mod constant. Învaţă să ţii piept eventualelor distrageri. Nu te abate de la drumul tău. Foloseşte-ţi înţelepciunea pentru a te ajuta pe tine însuţi, cât şi pe ceilalţi. Experienţele nu trebuie doar trăite, ci trebuie să înveţi din ele.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий