La 30 aprilie 1979, la Bucureşti s-a stins din viaţă Pantelimon Halippa, publicist şi om politic român, unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei provincii cu România.
Pantelimon (Pan) Halippa s-a născut la 1 august 1883, în localitatea Cubolta din județul Soroca. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi cursurile Şcolii Spirituale din Edineţ şi ale Seminarului Teologic din Chişinău. După ce a absolvit seminarul în 1904, s-a înscris la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Dorpat (azi Tartu, Estonia). Un an mai târziu a izbucnit revoluţia şi s-a văzut nevoit să o abandoneze. Revenit la Chişinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români, colaborând la revista „Basarabia”, prima publicaţie română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluţionar „Deşteaptă-te, române”, fapt pentru care a fost urmărit de autorităţile ţariste. S-a refugiat la Iaşi şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 şi 1912. În această perioadă Pantelimon Halippa a colaborat cu revista „Viaţa românească”, în care a publicat „Scrisorile din Basarabia”. În 1908 a tipărit la Chişinău, cu caractere chirilice, „Pilde şi novele”, prima carte literară din Basarabia, iar în 1912 – lucrarea „Basarabia, schiţă geografică”. Revenit la Chişinău în 1913, Pantelimon Halippa publică împreună cu Nicolae Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt moldovenesc”, al cărui director a fost. În scrierile sale Halippa nu a contenit să militeze pentru unirea Basarabiei cu România. În 1917 a fost unul din fondatorii Partidului Național Moldovenesc, fiind ales vicepreședinte, apoi președinte al Sfatului Țării, care în 1918 a votat unirea Basarabiei cu România.
Pantelimon Halippa a participat și la adunările de la Cernăuți și de la Alba-Iulia, care au proclamat Unirea Bucovinei și, respectiv, a Transilvaniei cu România. După 1918 a deținut mai multe funcții: ministru, secretar de stat pentru Basarabia (1919-1920), ministru al Lucrărilor Publice (1927), ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor (1930), ministru ad-interim la Ministerele Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale (1930), ministru secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-1933), senator și deputat în Parlament (1918-1934), urmărind constant propășirea culturală a Basarabiei.
Pantelimon Halippa este întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău, Conservatorului Moldovenesc, Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de Editură şi Librărie „Luceafărul” din Chişinău (1940). În 1932 a editat şi a condus revista „Viaţa Basarabiei” şi ziarul cotidian omonim. În 1950 a fost arestat şi închis, fără a fi judecat, la Sighetu Marmaţiei. Arestul, survenit în 1950, după instaurarea puterii comuniste, ar fi pornit, din spusele istoricilor, ca urmare a unui exces de zel din partea Anei Pauker, dar și ca răspuns al autorităților comuniste la popularitatea tot mai mare a discursurilor lui Halippa dincolo de Prut. Astfel, acesta a fost arestat și, fără a fi supus unei judecăți echitabile, întemnițat la Sighetu Marmației. După doi ani, a fost predat NKVD-ului (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne din U.R.S.S), dus la Chișinău, judecat și condamnat la 25 de ani de muncă forțată în Siberia. Aproape cinci ani a hălăduit prin lagărele comuniste, iar reîntors în patria sa, a fost închis în Zarca Aiudului, unde a stat până în anul 1957.
De parcă aceste chinuri nu ar fi fost de ajuns, Halippa, după eliberare, a primit domiciliu într-un demisol igrasios, în timp ce casa lui devenise proprietate a nomenclaturiștilor comuniști. Cel mai lamentabil în această stuație este faptul că bunul său nume a fost revigorat doar post-mortem, după 11 ani de la dispariție, în 1990, când a fost reprimit în rândurile Academiei Române.
Ca scriitor, Pantelimon Halippa a semnat peste 280 poezii, articole, schiţe, traduceri, memorii, reuşind să editeze în timpul vieţii doar un singur volum – „Flori de pârloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu. A scris şi câteva studii istorice: „Basarabia până la anexarea ei de către Rusia”, în limba rusă și tipărită în 1914, „Basarabia sub împăratul Aleksandr I (1812-1825)”, „B. P. Hașdeu” (1939). Postum i se publică în revista „Patrimoniu” din Chişinău „Povestea vieţii mele” (1990) şi un volum de publicistică (2001). În colaborare, a mai semnat şi cartea „Testament pentru urmaşi” (1991). Pantelimon Halippa a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1918. Exclus în 1948, este repus în drepturi post-mortem în 1990, după prăbușirea regimului comunist din România.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com