A început sezonul de încălzire şi împreună cu energia termică în apartamentele locatarilor a venit şi şocul cauzat de preţurile şi mai „fierbinţi». Aflând cât trebuie să plătească pentru energia termică, de care au beneficiat în decursul a două săptămâni ale lunii octombrie, consumatorii şi-au pus mâinile în cap. Psihologic ei au fost pregătiţi de majorarea preţurilor, dar nu în aşa măsură. Chiar şi un matematician cu diplomă de doctor în ştiinţe nu e în stare să înţeleagă până la capăt formula după care economiştii de la reţelele termice calculează plata pentru energia termică.
Ultimii au matematica lor şi statul stimulează, încă de pe timpurile sovietice, „iscusinţa” lor de a bate pasul pe loc. întreprinderile reţelelor de energie termică nu sunt cointeresate în acestei energii şi, doamne fereşte, ca locatarii să insiste la instalarea contoarelor. Se tem de ele ca dracul de tămâie. Or, contoarele scot în vileag toată ineficienţa vechiului sistem, când locatarii plătesc nu pentru energia termică primită, ci pentru circulaţia apei prin reţea.
Până şi în guvern au recunoscut că cei de la reţelele termice au sărit peste şaua calului. Conturile de plată pe care leau primit consumatorii conţin unele „erori” şi contabilii de la întreprinderile de livrare a energiei termice vor fi nevoiţi în grabă mare să revadă calculele făcute. Dar cine poate afirma că şi următoarele calcule nu vor fi luate la întâmplare?! în orice caz, şeful executivului, Volodymyr Groisman, a spus-o apăsat: „Vă rog ca asemenea greşeli referitor la cetăţenii ucraineni să nu mai fie”. Cineva dintre membrii guvernului a declarat că „asemenea erori pot duce la pierderea statului”.
Cernăuţenii, şocaţi şi ei de conturile de plată primite pentru energia termică, nu pot conta pe aceea că sumele de pe aceste documente financiare vor fi schimbate esenţial în folosul lor. Luni, într-o conferinţă de presă, primarul oraşului, Oleksii Kaspruk, a explicat: „Vedeţi care-i situaţia în întreaga Ucraină, la nivelul Cabinetului de Miniştri, Comisiei Naţionale… în momentul de faţă se fac verificări şi situaţia va fi clarificată. Vreau să spun că întreprinderea comunală pentru energia termică din Cernăuţi a efectuat toate calculele în exclusivitate în limitele legislaţiei, documentelor normative emise de Cabinetul de Miniştri, de Comisia Naţională privind reglementarea de stat a tarifelor în domeniul energeticii şi serviciilor comunale”.
Deci, bea, Gheorghe, agheasmă şi taci. Dar poţi tăcea când furtuna stârnită de preţurile mari şi groaznice îţi suflă toată agoniseala din buzunare?! Primarul Oleksii Kaspruk ne lasă în speranţa că în următorul sezon de încălzire va fi mai bine. Dar pentru aceasta trebuie ca înşişi locatarii să aibă grijă ca să-şi pună la timp contoare.
„Se cere reparată capital întreaga reţea, iar fiecare bloc cu multe etaje să dispună de contor individual. în asemenea condiţii plăţile vor fi cu mult mai mici în comparaţie cu actualele. Săptămâna trecută a fost semnat acordul de garanţie referitor la Proiectul cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare care prevede credite cu facilităţi. Grantul constituie circa 4 milioane euro şi va fi folosit în exclusivitate la montarea contoarelor. Cernăuţenii trebuie să plă tească numai pentru energia termică consumată real. Aceasta este o tendinţă a noastră şi în direcţia dată lucrăm”, a accentuat domnul primar.
Deocamdată pentru consumatori unicul colac de salvare sunt subvenţiile. Dar şi „matematica” lor e la fel de încurcată, încât nici academicienii nu o scot la capăt. Subvenţiile în Ucraina constituie o protecţie socială temporară şi vor exista atâta timp, cât de ele vor avea nevoie oamenii. După cum se vede, ele au venit să menţină sărăcia pentru mult timp, căci nu se ştie când standardele sociale vor atinge acel nivel, ca să devină deja istorie. în prezent de subvenţii se folosesc 7 milioane de cetăţeni — a şasea parte din populaţia ţării. Nu este o cifră a prosperării economice, ci a sărăciei.