2017 se anunţă un an greu pentru Uniunea Europeană. Bucuria provocată de alegerile din Austria, unde extrema-dreaptă europeană a pierdut în faţa curentului proeuropean s-ar putea risipi destul de repede, din cauza referendumului din Italia.
Înfrângerea usturătoare suferită de premierul Matteo Renzi dă apă la moară, încă o dată, mişcărilor extremiste şi eurosceptice. Totul, în condiţiile în care anul viitor sunt programate alegeri prezidenţiale și parlamentare în mai multe ţări europene.
Anul viitor se anunţă un an electoral foarte greu, cu mize uriaşe — alegeri prezidenţiale în Franţa, parlamentare în Germania şi Olanda, foarte posibil și în Italia. Ecourile votului anti-elite din Italia se resimt la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru că Matteo Renzi era ultimul dintre premierii marilor state europene care mai vorbea de viitorul UE.
În Germania cancelarul Angela Merkel este mult prea prinsă în jocul politic intern şi va trebui să lucreze intens pentru a-şi asigura sprijinul pentru obţinerea celui de-al patrulea mandat, atât în plan politic în propriul partid, cât şi la urne, la alegerile parlamentare de anul viitor.
În Franţa, retragerea lui Francois Hollande din viitoarea cursa prezidenţială lasă un gol în tabăra proeuropeană. Intrarea în cursa a premierului Manuel Valls, care urmează a fi anunţată oficial astăzi, nu este o garanţie pentru avansul față de Frontul Naţional şi preşedinta acestuia, Marine Le Pen.
Şi în Marea Britanie ar putea fi alegeri anticipate, dacă Theresa May va dori mai mult sprijin parlamentar în perspectiva Brexit.
Iar în Italia victoria taberei NU la referendum cu 60% poate antrena alegeri anticipate şi o creştere spectaculoasă a mişcării eurosceptice şi antielite „5 stele. Dacă Italia nu găseşte rapid o soluţie pentru stabilizarea politică, poate urma cea mai mare temere la nivel european — instabilitatea economică, în primul rând în sectorul bancar. Guvernul de la Roma va avea greutăţi imense în a face împrumuturi.
Sursa: digi24.ro