Atunci când stăm pe scaun pentru perioade îndelungate de timp nu ne facem rău doar în ceea ce priveşte metabolismul. Cercetătorii au descoperit că sedentarismul are o influenţă şi asupra vitezei cu care îmbătrânesc celulele din corpul nostru.
Un studiu recent arată că persoanele care stau pe scaun pentru 10 sau mai multe ore pe zi fără ca mai apoi să facă orice fel de mişcare riscă să îmbătrânească prematur. Cercetarea a fost făcută de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California, în cadrul ei fiind implicate 1.500 de femei cu vârste cuprinse între 64 şi 95 de ani.
Cercetătorii au stabilit astfel că în cazul femeilor care stăteau pe scaun 10 sa mai multe ore pe zi şi nu făceau cel puţin 40 de minute de mişcare susţinută zilnic arată cu opt ani biologici mai în vârstă decât cele care sunt mai puţin sedentare.
Femeile care arătau mai bătrâne decât ar fi trebuit la vârsta lor aveau telomerii mai scurţi decât în mod normal, astfel că cromozomii lor se deteriorau mai repede.
Telomerii sunt descrişi ca având acelaşi rol precum capetele de plastic de la şireturi. Ei previn deteriorarea cromozomilor. Cu cât aceştia se scurtează, cu atât corpul este mai predispus diferitelor afecţiuni precum bolile cardiovasculare, diabetul sau cancerul. Scurtarea telomerilor poate fi influenţată şi de obiceiuri precum fumatul sau consumul de alimente nesănătoase care cauzează obezitate.
Sursa: descopera.ro