Concomitent cu majorarea salariului minim până la 3.200 grivne, în Ucraina au crescut şi sancţiunile pentru încălcarea legislaţiei muncii. Bunăoară, pentru plătirea salariului „în plic”, ceea ce înseamnă şi neachitarea cotizaţiei sociale unice, patronul poate fi impus la o amendă de 320 mii grivne. Anume această cifră a trezit o reacţie neunivocă, semnalează presa centrală.
Mai există şi o altă „surpriză” pentru patroni. Dacă careva dintre ei va refuza să-i primească pe funcţionarii care urmăresc respectarea de către acesta a legislaţiei muncii, el va fi pedepsit cu o amendă de 9.600 grivne. Dar, iată, pentru folosirea autovehiculului cu numere de înmatriculare străine amenda poate constitui 618 mii grivne. În asemenea cazuri poporul spune: nu face pielea cât dubala.
În același timp pentru unele în călcări mai grave amenda e cu mult mai mică. Pentru atitudinea necuvenită a părinţilor faţă de copiii minori suma amenzii este de la 17 până la 51 de grivne, pentru comportarea violentă cu animalele vinovaţii sunt amendaţi cu 153- 357 grivne. Acapararea samavolnică a obiectivelor acvatice prevede o pedeapsă financiară de 153-357 grivne, iar a loturilor de pământ — 170-850 grivne. Pentru tăierea nesancţionată a copacilor în rezervaţiile naturale amenda e de 850 grivne.
Politologul Ruslan Bortnik este de părerea că reducerea vădită a unor tipuri de amenzi atestă despre corupţia în rândurile celor de la putere.
Majorarea de la 1 ianuarie anul curent a salariului minim până la nivelul de 3.200 grivne se răsfrânge şi negativ asupra cetăţenilor. Din cauza lipsei de mijloace financiare, lucrătorii bugetari sunt trimişi în concediu forţat şi fără plată, li se reduc orele de muncă. Pentru a plăti mai puţine impozite, la fel se procedează şi în mediile de afaceri. E mare bătaie de cap, ba chiar şi durere de cap, când intenţiile bune nu corespund posibilităților financiare. Rămâne să sperăm la timpuri mai bune, când intenţiile statului vor coincide cu posibilităţile lui.