Pictorul cernăuţean Oleg Liubkivski este din puţinii maeştri ai penelului din regiunea noastră, care a fost apreciat în Occident, şi-a expus lucrările în cadrul unor expoziţii de prestigiu din mai multe ţări europene.
Maestrul lucrează încet, dar lucrează foarte bine. Ideea cu recuzitele istorice ale Cernăuţiului a însemnat o evoluţie în concepţia artistică a autorului, îndrăgostit de peisajul arhitectonic vechi al „micii Viene”.
Găsind întotdeauna o soluţie artistică neaşteptată, dar semnificativă, Oleg Liubkivski, şi de data aceasta, i-a uimit pe admiratorii talentului său. La galeria „SweetART” din Cernăuţi el a organizat o expoziţie a prozei vizuale, întitulând-o „Autoportrete din natură”. Expoziţia conţine doar patru autoportrete şi alături de ele, în format mărit au fost prezentate fragmente din relatările sale în proză despre starea sufletească şi gândurile autorului când le-a creat. Fragmente din volumul de proză al lui Oleg Liubkivski „Povestiri scrise cu creionul” au apărut şi în revista literară „Kiev”.
Evenimentul cultural, care s-a produs la 5 martie, ne demonstrează că Oleg Liubkivski mânuieşte iscusit şi penelul, şi cuvântul pentru a-şi exprima ideile, retrăirile, concepţiile, temerile, bucuria şi neliniştea, precum şi protestul.