Ministrul rus de Externe şi secretarul american de stat se întâlnesc din nou, pentru a discuta despre conflictele din Ucraina şi Siria.
Ministrul de Externe de la Moscova pleacă într-o vizită în Atlanta, unde va participa la forumul interguvernamental al ţărilor din apropierea regiunii polare, Consiliul Arctic.
Potrivit Departamentului de Stat de la Washington, şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson, va insista asupra încetării luptelor din estul Ucrainei, dar şi pe soluţionarea conflictului din Siria pe cale diplomatică.
Lavrov şi Tillerson s-au mai întâlnit în luna aprilie, la Moscova. Doar că atunci, oficialii nu au reuşit să ajungă la un consens privind situaţia din Siria.