Exerciţiile fizice făcute în mod regulat conduc la scăderea apetitului pentru mâncarea cu conţinut ridicat de grăsimi. Un studiu recent arată că activitatea fizică susţinută are rolul de a înfrânge pofta de mâncare nesănătoasă.
Oamenii de ştiinţă spun că datele obţinute de ei arată că cei care fac sport în mod regulat sunt mai puţini expuşi tentaţiei mâncărurilor nesănătoase.
Studiul, coordonat de Universitatea Leeds, a evaluat 180 de persoane din mai multe puncte de vedere. Iniţial, le-au fost măsuraţi parametri cardio respiratori în timpul exerciţiilor fizice, dar le-a fost testat şi metabolismul şi compoziţia corporală, fiind clasaţi în funcţie de tipul de activitate fizică prestat — susţinut, moderat şi slab.
Per ansamblu, grupul celor mai sportivi a manifestat o poftă de mâncare mai scăzută cu 15-20% faţă de persoanele care nu fac sport deloc.
„Este primul studiu care analizează poftele alimentare ale oamenilor şi valoarea de recompensă a alimentelor. Am descoperit că există o legătură strânsă între numărul de ore petrecut făcând sport şi pofta de a consuma alimente cu un conţinut ridicat de grăsime”, a explicat cercetătorul Graham Finlayson.
Această descoperire ar putea să fie un nou pas în ceea ce priveşte victoria omenirii în lupta cu obezitatea.