Pentru românii din afara graniţelor României Eminescu este simbolul renaşterii lor naţionale, icoana credinţei ce-i menţine ca neam şi ca vorbitori de limba în care el a scris „Luceafărul” şi „Doina”. Numele lui e rostit la fel de des, la bucurii şi la necazuri, ca şi „Tatăl nostru”.
În nordul Bucovinei „locurile eminesciene” sunt însemnate prin plăci comemorative (deşi nu toate), prin câteva busturi şi un monument al Poetului nostru naţional. E în proiect reconstrucţia şi transformarea „casei lui Aron Pumnul” în Casa muzeu „Mihai Eminescu”.
Un exemplu de înveşnicire a memoriei lui Mihai Eminescu au dat crăsnenii. Genialul poet a trecut prin Crasna şi a înnoptat în casa parohială o singură dată, în tinereţile sale, când era preocupat de pregă tirile serbării de la Putna de la 1871, consacrată comemorării viteazului domn al Moldovei, Ştefan cel Mare. Dar aceasta a fost suficient ca locuitorii Crasnei, fideli păstrători ai datinii străbune, să îngrijească de această casă ca ea să ajungă până în zilele noastre, mai vestită decât a fost pe timpuri. Locuitorii orăşelului de la poalele Carpaţilor au transformat-o într-un exponat de arhitectură, al traiului şi al culturii populare, l-au dat numele Poetului, fără de care este de neînchipuit spiritualitatea românească, dăinuirea noastră pe aceste meleaguri mioritice.
Dar timpul este nemiluitor, cu el se mai pot lupta doar Piramidele egiptene şi nicidecum o simplă casă de la ţară, acoperită cu draniţă. „întradevăr, acoperişul Casei-muzeu este ciuruit şi trebuie înlocuită draniţa, constată directorul Gimnaziului din Crasna, domnul Ştefan Mitric, deputat în Consiliul Regional. Ne pregătim să facem reparaţiile cuvenite. Şi a apărut problema — cu ce să acoperim edificiul: cu draniţă sau cu imitaţie metalo-plastică. S-ar cuveni cu draniţă, mai sunt şi meş teri care nu şi-au uitat meseria, dar, o dată la fiecare trei ani, draniţa de pe acoperiş se cuvine să fie unsă cu dohot, acum, însă, această unsoare a pierdut din calităţile de odinioară. Oricum, reparaţiile vor fi fă-cute, exponatele vor fi completate şi înnoite şi „Casa mare” a Crasnei îşi va primi oaspeţii. Altfel nici că poate fi. E o datorie sfântă a noastră”.
Directorul şi deputatul Ştefan Mitric a exprimat opinia şi convingerea crăsnenilor. Nu în zadar Casamuzeu „Mihai Eminescu” se află pe aceeaşi palmă de pământ cu bisericile — cea nouă şi veche, unde este depusă Icoana Maicii Domnului de la Crasna, Făcătoare de Minuni, şi Crucea-monument ridicată în memoria celor deportaţi în „siberii fără de sfârşit”. Or, fără credinţă, jertfire de sine şi fără de Eminescu cine am fi?
Vasile CARLAȘCIUC