Inter viu cu osta şul Eduard PRI DO LOB din Mar şinţi, după reve ni rea la baş ti nă din zona răz bo iu lui nede cla rat
Eduard este ori gi nar din Mar şinţi, raio nul Noua Suli ţă, ostaş al Bri gă zii de desant nr.80. Recent el s-a întors din Estul Ucrai nei. Ulti ma lună şi jumă ta te acest tânăr în vâr stă de 22 de ani s-a aflat în unul din tre cele mai fier binţi punc te de pe har ta Ucrai nei – în aero por tul din Lugansk.
Eduard este unul din tre cei nouă ostaşi ai bri gă zii cer nă u ţe ne de desant, care zile le tre cu te s-au întors la vatră vii şi nevă tă maţi. Cu două luni în urmă de la Cer nă uţi la Lugansk s-au por nit 50 de ostaşi. De atunci cinci din tre ei au fost aduşi aca să cu aju to rul „trans por tu lui 200”, adi că în sicrie. Alţii au fost răniţi sau au fost tri mişi aca să din cau za stă rii psi hi ce. Ce l-a sal vat pe acest tânăr din Mar şinţi? Dum ne zeu, des ti nul, rugă ciu ni le fier binţi ale cui va sau cele trei cru ciu li ţe de la gât, dărui te lui în anu mi te momen te ale vie ţii şi pe care el nu le scoa te nici o da tă? Aceas ta de acum nu este atât de impor tant. Impor tant este că-i aca să, că-i viu.
Eduard Pri do lob a pre fe rat să ple ce în arma tă prin con tract, în regi men tul 300, rămâ nând în subu ni ta tea de desant după refor ma rea aces tu ia. Mai întâi au ple cat la lup tă o echi pă de desant din Bri ga da 80, Eduard a rămas la Cer nă uţi. Mamă-sa, care pe atunci sosi se aca să de pes te hota re, i-a spus scurt: „La răz boi nu pleci!”. După ce ea a ple cat din nou pes te hota re, Eduard a decis să ple ce şi el… dar la răz boi. Geo gra fia aces tor lup te e în auzul fie că rui: Slo viansk, Seve ro do neţk, Kras nyi Liman… Iar apoi Aero por tul din Lugansk. Şi invo lun tar vrei să întrebi: cum de au reu şit osta şii ucrai neni să se men ţi nă aco lo, în încer cui re, o lună şi jumă ta te?
– Aco lo au fost lup te crân ce ne, cum de-aţi rezistat?
– Au fost mul te uni tăţi, iar spre sfâr şit au rămas cir ca 400 de ostaşi – din tru pe le de desant şi tan chişti. Eram încer cuiţi din trei părţi. Numai din par tea de nord a aero por tu lui era un canal de legă tu ră. Mai bine zis, un cori dor. Restul era „teri to riul” sepa ra tiş ti lor. Arti le riş tii lor erau „dar nici”: tră geau în noi din tunuri şi din insta la ţii le reac ti ve „Grad”. Noi stă team la un post for ti fi cat. Însă ce fel de for ti fi ca ţie era ace ea – un han gar şi două gropi pen tru exa mi na rea teh ni cii. Gro pi le erau folo si te pen tru a ne ascun de în tim pul tiru lui de foc.
Le aco pe ream cu niş te lăzi din metal. Am avut noroc, fiind că n-a explo dat ală turi nici un obuz. Cum auzeam sal ve le „Grad”-ului, ime diat fugeam în adă post. Ziua era mai com pli cat, fiind că nu se vedea de unde trag sis te me le reac ti ve, iar noap tea focul lor se vedea foar te bine.
Încăie rări direc te prac tic nu au fost, poves teş te Eduard. Sepa ra tiş tii, ruşii – sunt ina mici, tre bu ie s-o spu nem pe şleau. Se stră du iau din răs pu teri să-i nimi ceas că pe osta şii ucrai neni cu aju to rul arti le riei. Nu le păreau rău de obu ze. Cano na da nu înce ta nici ziua, nici noap tea.
Cân tă rind bine fie ca re cuvânt, l-am între bat:
– Dar pen tru ce a tre buit să staţi în apă ra rea aero por tu lui? Evi dent, nu este o între ba re care poa te fi adre sa tă unui ostaş de rând, care exe cu tă ordi nul. O ştiu mai bine stra te gii şi tac ti cie nii. Dar, totuşi…
– Dacă stăm şi jude căm mai bine, atunci reie se că acel aero port nici nu mai este aero port. Teri to riul lui a fost supus tiru ri lor tra se din „Grad” şi „Ura gan”. Din pis ta de deco la re nici urmă n-a rămas. Gro pi le sunt adânci. La înce put a fost foar te greu, iar apoi tiru ri le din arti le rie erau pen tru noi ca „bună ziua”. Ne-au rămas trei tunuri şi din ele tră geam, drept răs puns, asu pra pozi ţii lor ina mi cu lui.
– Pot să vă întreb: era un sens oare ca re de a apă ra aero por tul?
– Eu, per so nal, n-am văzut în aceas ta nici un sens. Am pri mit ordin să urmă rim, să anun ţăm când vor apă rea tan curi, teh ni că blin da tă din par tea sepa ra tiş ti lor. Însă până arti le ria noas tră răs pun dea, puteai să fumezi trei ţigări. Eram înar maţi numai cu pis toa le-auto ma te şi le-am folo sit doar în tim pul retra ge rii.
– Aş vrea să vă întreb despre pier deri.
– În subu ni ta tea noas tră „trans portul 200” i-a luat pe cinci, trei au fost nevoiţi să ple ce în con ce diu – nervii n-au rezistat, cinci au dis pă rut fără ves te şi sunt foar te mulţi răniţi. Cele mai straş ni ce sunt schi je le. Mulţi ostaşi au fost răniţi de schi je.
Aces te răni se vin de că foar te greu, însă răni ţii se con so lea ză cu gân dul că au scă pat cu via ţă.
– Nu este un secret că sta tul prac tic nu poa te să-i asi gu re pe apă ră to rii săi cu totul ce este nece sar pen tru pro tec ţie.
– Din par tea sta tu lui am pri mit arme şi muni ţii. Iar restul este meri tul volun ta ri lor. Îmbră că min tea, căş ti le, ves te le anti glonţ, medi ca men te le – toa te aces tea au fost adu se de volun ta rii din Rid kivţi. Ţineam cu ei legă tu ra şi micro bu zul sosea la noi de două ori pe săp tă mâ nă.
– Aco lo, în Lugansk, n-ai regre tat că ai ple cat să lupţi?
– Într-ade văr, puteam să nu plec. Am fost între baţi: cine renun ţă? La înce put toţi am sem nat că nu vom ple ca. Iar în ziua urmă toa re am aflat că au ple cat deja 32 de ostaşi, iar noi rămâ nem pe loc. Atunci am decis să plec. Un maior în rezer vă din Lviv m-a între bat: „Într-ade văr vrei să pleci?”. „Da”, i-am spus. „Ia sea ma să nu regreţi, doar nu la sta ţi u ne bal nea ră pleci!”.
„N-am să regret. Dacă mi-i sor tit să trec printr-o cum pă nă, şi aca să mă pot aştep ta la ea”.
Iar la întoar ce re l-am văzut din nou pe maio rul-rezer vist. „Ei cum, nu regreţi?”, mă între bă. „Dar de ce să regret? M-am întors tea făr şi nevă tă mat”. Dar din punct de vede re moral, îmi este foar te greu. Când văd fum, am sen za ţia că înda tă încep şi împuş că tu ri le. Deşi ştiu că aici e pace.
– Ai auzit, pro ba bil, că aici au fost acţi uni de pro test, au fost blo ca te dru mu ri le…
– Mi-au sunat băie ţii şi mi-au poves tit despre aceas ta: cereau ca cei ple caţi ca mine să se întoar că aca să, iar alţii să nu fie mobi li zaţi. Dacă nu vom lup ta noi, atunci cine va face aceas ta în locul nos tru? Oame nii cred că răz bo iul este unde va depar te, că el nu poa te ajun ge aici.
– Nouă su li ţea nul Vla di mir Boi ciuk, care în pre zent este tra tat la un spi tal din Kiev şi căru ia nu demult i-am soli ci tat un inter viu, s-a ară tat a fi revol tat că mai toţi îl întrea bă unul şi ace laşi lucru: câţi sepa ra tişti ai omo rât?
– Este o între ba re debi lă, căci aşa ceva nu se întrea bă. Cel care a fost aco lo, nici o da tă nu va pune o ast fel de între ba re. Aş vrea să uit totul, dar este impo si bil. Îmi vine greu să răs pund la o ase me nea între ba re pen tru a nu-i obij dui pe oameni.
– Cum te-au întâl nit la baş ti nă, ce pla nuri ai pe vii tor?
– Le-am făcut rude lor o sur pri ză, nu le-am spus că mă întorc. Sora, rude le m-au întâm pi nat aşa cum se cuvi ne. Vreau să-mi revin puţin. Am fost la pre şe din te le Con si liu lui Raio nal, care mi-a pro mis să mă aju te. Am une le pro ble me de sănă ta te. Iar mai depar te mă voi duce să-mi fac ser vi ciul mili tar, doar ter me nul con tractu lui nu a expi rat. Dar şi răz bo iul nu s-a ter mi nat.
– De ce are nevo ie cel mai mult arma ta ucrai nea nă?
– Îi lip seş te teh ni ca moder nă, arme le teh no lo gi ce. Teh ni ca de care dis pu nem iese foar te repe de din func ţi u ne.
Inter lo cu tor:
Andrii ROMAN ŢOV