Purtători ai veștii bune…

25440333_1094357580712476_4967497396061013623_o (1)

Copilăria nu ar fi atât de fermecătoare fără sărbătorile de iarnă, unde copiii sunt personajele principale. Lor le revine misiunea să poarte din casă în casă vestea minunată a Nașterii Domnului și sosirea Noului An. Dacă până nu demult aceste tradiții și datini erau menținute numai cu entuziasmul copiilor, în prezent ele se numără printre sărbătorile principale în școală.

În fiecare an în școli sunt organizate festivaluri ale obiceiurilor de iarnă. Anul acesta el a fost numit „Roua curată”.

Pregătind scenariul pentru această acțiune deosebită, am căutat să evidențiez perioada evanghelică de la Bunavestire până la Nașterea Domnului, urmată de sosirea magilor pentru a se închina Împăratului lumii, care s-a născut în Iudeea, fuga în Egipt a Sfintei Familii și întoarcerea ei la Nazaret. Fiecare scenetă a fost ilustrată cu câte o colindă, pe care copiii din Privorochia, raionul Hliboca, le cântă în casele gospodarilor.

La Festivalul „Roua curată” au participat toți elevii noștri – din clasa întâi și până în clasa a noua. Iar părinții au avut grijă ca ei să aibă costumația respectivă.

Străvechile tradiții constituie și un moment educativ foarte important. Doar în școală copiii trebuie să fie educați și în spiritul tradiției creștine. Și în finalul festivalului elevul care s-a produs în rolul de îngeraș a declarat:

– O, şi-acum, Iisuse Doamne,

Pentru anul care vine,

Calda noastră rugăciune

O-ndreptăm smeriţi spre Tine:

Să-ntăreşti dorinţa noastră

De-a rămâne zi şi noapte,

Purtători ai veştii bune

Mai departe, mai departe…

Lăcrimioara ROMANIUC,

pedagog-organizator la Şcoala medie incompletă

din Privorochia, raionul Hliboca

25398069_1094357890712445_6275649992707705310_o 25398142_1094358170712417_596939105154812204_o 25439929_1094358087379092_233030736965446992_o

Добавить комментарий