Ministrul afacerilor externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a avut, joi, o întrevedere cu reprezentanţi ai Uniunii pentru Cultura Maghiară din Transcarpatia, al cărui sediu a fost incendiat de două ori în cursul lunii februarie – scrie „Ukrainska Pravda”, citat de Rador.
În cadrul întrevederii, Szijjártó s-a pronunţat în favoarea extinderii prezenței misiunii OSCE în Transcarpatia, regiune din vestul Ucrainei.
„Ne îngrijorează tot mai mult seria de atacuri asupra minorității maghiare. Așteptăm ca autorităţilor ucrainene să garanteze siguranța maghiarilor din Transcarpatia și salutăm prezența sporită a observatorilor OSCE în regiune” – a remarcat şeful diplomaţiei maghiare.
Totodată, Szijjártó a subliniat că se așteaptă ca Ucraina să asigure securitatea maghiarilor din această regiune.
„Ungaria va sprijini din nou aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei numai în cazul în care nu vor fi implementate legi care restricționează drepturile maghiarilor” – a adăugat Péter Szijjártó.
Ukrainska Pravda aminteşte că, zilele trecute, ambasadorul Ungariei în Ucraina, Ernő Keskeny, a declarat că nu există nimic în neregulă legat de o autonomie maghiară în Transcarpatia și a atras atenţia că „solicitările minorității maghiare din regiune de a obține autonomie nu sunt o formă de separatism”. Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev a comunicat că ambasadorul ungar şi-a depășit atribuţiile, iar ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Vasil Bondar, a declarat că înfiinţarea unei autonomii maghiare în regiunea Transcarpatia „este imposibilă prin definiție”