Povestea asezarilor bucovinene: Hliboca

610

Menţionat, pentru prima dată, drept sat cu biserică şi un popă, în 1438 şi în 1490, dar întărit fraţilor Babici, care-l cumpăraseră de la Pavel Iudca, în 1493, Hliboca are o istorie frământată şi plină de culoare.

În 8 februarie 1595, părţi din sat aparţineau lui Ilea, vătaf de Bărbeşti, şi lui Fădor Orbul, care-şi disputau proprietăţile în faţa Divanului Domnesc. În 4 mai 1607, hatmanul şi pârcălabul de Suceava Orăş primea întăritură, de la Simion Movilă, pentru a patra parte de sat Hliboca, pe care o cumpărase de la Vidraşco al lui Ionaşco Mundre, vătaf de Bănila, căruia i-a plătit 120 taleri.

În 8 martie 1641, Onaca şi rudele ei vindeau lui Toader Grama de Călineşti părţile lor din Hliboca, Pănceşti, Lucavăţ şi Stăneşti. După moartea lui Toader Grama, care-şi zălogise moşia, pentru 500 lei turceşti, vistiernicului Ursache, o bună parte din Hliboca trece în stăpânirea acestei rubedenii a lui Vasile Lupu, dar şi Ursache vinde părţile de sat, în 7 iunie 1670, lui Ştefan Petriceicu, pentru 700 lei, jupâneasa viitorului voievod fiind Marica, fata lui Gheorghe Catargiu. În 10 aprilie 1673, Ştefan Petriceicu dăruieşte moşia sa din Hliboca cumnatului său, Apostol Catargiu.

În 2 iulie 1762, când se face o nouă hotarnică a satului Hliboca, cea mai mare parte din sat şi din moşie aparţinea lui Ghiorghi Turculeţ, care se plângea, în 15 februarie 1762, lui Grigori Calimah Vodă, că moşiile sale, Hliboca şi Pătrăuţii, sunt în hotar cu moşiile mănăstirii Putna, iar la facerea hotarului, paharnicul Vasilie Buhăiescul a împresurat bucăţi din moşiile sale, o nouă hotarnică, de data asta bună, fiind făcută de stolnicul Vasilie Başotă, în 2 iulie 1762, printre reperele toponimice aflându-se: fântâna Hlina, lângă Beretche, la fântâna Vârpca, la hotarul Camencei, la fântâna Bezvodna la hotarul Petricenilor, hotarul Fărcenilor, opcina Siliciului la hotarul Cuciurului, hotarul Mihucenilor, pârâul Derehlui, hotarul Trestianei, la Vorâta, fântâna putredă, la fântâna Hlina.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Hliboca, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „24 – toată suma caselor”, însemnând 1 rupaş, 1 popă, 2 văduve şi 20 birnici.

În 1774, Hliboca avea 30 familii, iar în 1775, 2 popi şi 47 ţărani. Datorită colonizării cu ruteni, populaţia satului ajunge, în 1784, la 87 familii.

În 12 octombrie 1782, în faţa Comisie cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina s-a prezentat Thadeus Turkul, declarând că a moştenit satul Hliboca de la părinţi şi moşi, bunicul său, Constantin Turcul, primind satul ca zestre a soţiei, născută Catargiu, dar adoptată de Duca Vodă. Constantin Turcul, care primise satul drept zestre a soţiei, l-a lăsat moştenire lui Gheorghe Turcul. Plecând Turculeştii în Polonia, toate moşiile lor au fost stăpânite de Gheorghe Turcul, iar după moartea lui, un oarecare Bachninski, ginerele acestuia, a stăpânit satul, până s-au întors în ţară feciorii lui Gheorghe, Ilie şi Vasile Turcul. Tadeus Turkul stăpânea satul de 7 ani.

În perioada 1782-1787, agricultori şi meşteşugari germani din Franconia şi din Bavaria se stabilesc şi la Hliboca.

În 20 iulie 1785, în urma morţii lui Elias Turkul şi a Teclei, născută Wezyk, moşiile din Bucovina ale Turculeştilor au rămas lui Anton Turkul, el despăgubind pe ceilalţi moştenitori cu 90.000 florini, plus 10.000 florini pentru Agnes Turkul, căsătorită Slonecka, iar a doua oară, Malinowska.

În 10 octombrie 1801, Iohann Turkul, fiul lui Elias, vindea fratelui său Anton Hliboca şi celelalte moşii moştenite, Pohorlăuţi, Zastavna, Horoşăuţi, Culeuţi, Pătrăuţi, Bănila, Boianciuc, Costiula, Budeniţa sau Bacuma, Putila cu afinenţele Uscie Putila, Mariniţa, Dihteniţe şi Plosca, dar şi Anton Turkul vinde acele moşii, pe care le cumpărase cu 10.000 florini, în 26 noiembrie 1801, lui Gregor Simon Turkul, cu 160.000 florini.

În 23 august 1802, Hliboca se află în proprietatea lui Michael Popiel, ca şi celelalte moşii ale Turculeştilor, dar în 27 decembrie 1811, Tribunalul din Cernăuţi îl recunoaşte pe Tadeus Turkul drept moştenitor universal al lui Simion Turcul şi, deci, proprietar al moşiilor bucovinene ale Turculeştilor.

În 1803, un grup de colonişti slovaci s-a aşezat la Hliboca, ei urmând să părăsească satul, pentru a primi loturi de colonizare în Soloneţul Nou, în 1834, când 30 de familii de slovaci părăsesc Hliboca.

Biserica Sfânta Maria din Hliboca a fost ctitorită, în 1794, de Ioan Vasilovici, Ioan Maximiuc, Procopie Zazuleak şi Daniil Horodeski. În 1843, biserica avea 1.341 enoriaşi, fiind slujită de parohul Marko Olinski, patron bisericesc fiind armeanul Cristoph von Abrahamowitz. În 1876, patronii bisericii cu 2.169 enoriaşi erau Alexie şi Xenophon von Mustazza, paroh fiind Constantin SBIERA. În 1907, comuna bisericească Hliboca şi Cinstea, cu biserica patronată de Alexander cavaler de Skibniewski, îl avea paroh pe Ilie Werbowski, născut în 1870, preot din 1897, paroh din 1904, iar cantor, din 1874, pe Emilian NOSIEVICI, născut în 1852.

Din 1882, funcţiona, la Hliboca, o şcoală cu 6 clase[2].

În 1857 s-a construit, în comună, o distilerie de alcool.

În 30 noiembrie 1886, s-a inaugurat linia ferată Hliboca-Berhomet-Carapciu, primii călători… festivi fiind Baron A. Vasilco, căpitanul ţării, Baron Mustaţă, reprezentant al comitetului ţării, Baron Eugen Stârcea, consilier guvernamental, colonelul Seracsin, Baron Eudoxiu Hurmuzachi şi N. Balmoş – căpitani districtuali, Baron A. Petrino, Dr. I. cav de Zotta etc[3].

În 1890, comuna Hliboca avea 3.825 locuitori şi 4 învăţători: Mihail Ronguş, Nicolai Bendac, Carol Werker şi Sofia Mlodicka. Paroh era Mihail Tarnavschi, iar cantor bisericesc – Emilian Nosievici.

Ion DRĂGUŞANUL

Monitorul de Suceava

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 337
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 33, 1876 p. 70, 1907 p. 145
[3] REVISTA POLITICĂ, Anul I, Nr. 13, decembrie 1886, p. 4

Добавить комментарий