Ucraina a devenit principalul furnizor de ouă pe piețele din țările UE, devansând Statele Unite, transmite polskieradio.pl. Сonform datelor, de la începutul anului 2018, 38% din totalul importurilor este ocupat de Ucraina.
„Statistica Comisiei Europene arată că numai în ianuarie 2018, UE a importat 874 de tone de ouă și conserve din Ucraina, ceea ce este de câteva ori mai mult decât în ianuarie anul trecut“, se arată în declarație.
Publicația notează că volumul de livrare de ouă ucrainene a depășit chiar și importurile din Statele Unite.
Anterior s-a comunicat că compania „Ovostar Union” a majorat exporturile de ouă cu 68%, în primul trimestru al anului 2018, până la 138 milioane de unități.