Campania de declarare a veniturilor înregistrate în anul 2017 s-a încheiat. Potrivit spuselor şefului Direcției de Impozite și Taxe a Inspectoratului Serviciului Fiscal de Statal regiunii Cernăuți Andrii Svitovyi, suma veniturilor declarate este de 263,8 milioane grivne. În total au prezentat declarații 4489 de bucovineni.
Conform declarațiilor prezentate, 26 de persoane din Cernăuți (15 bărbați și 11 femei), au înregistrat în 2017 venituri de peste un milion de grivne. În total aceștia au declarat 71,1 milioane de grivne. Cel mai tânăr milionar are 21 ani, iar cel mai în vârstă – 75 de ani. Veniturile declarate provin din salarii, vânzarea sau închirierea averii, moşteniri şi dividende.