Cine ce n-ar spune, dar boierii — buni sau răi, așa cum erau — au lăsat după ei o urmă vizibilă în sensul pozitiv al acestui cuvânt. Elocvent este exemplul satului Carapciu, care a cunoscut cea mai mare înflorire pe timpul boierilor Grigorcea. Ei au construit în localitate o biserică, o fabrică de spirt și una de cicoare, dar și multe alte lucruri de folos nu doar pentru sine, ci și pentru întregul sat. Din păcate, din unele sau altele pricini, nu toate acestea au ajuns până în zilele noastre, deși ar fi putut fi păstrate.
Pe scurt despre istoria și importanța parcului
De la familia Grigorcea Carapciul a primit ca moștenire și parcul, creat undeva prin anul 1860. El are o mare valoare istorică, științifică și estetică, lucru ce ni-l demonstrează și decizia Comitetului executiv al Consiliului regional al deputaților poporului din 30 mai 1979, când parcul a fost inclus în lista monumentelor naturii de importanță locală. Drept urmare, aici sunt interzise pășunatul vitelor, deteriorarea arborilor, folosirea samavolnică a iazului, pescuitul și un șir de alte activități. Însă, cel mai important este faptul că parcul este protejat de lege ca monument al naturii.
Și trebuie accentuat faptul că parcul din Carapciu a devenit monument al naturii de importanță locală deloc întâmplător. El este renumit mai întâi de toate printr-o varietate bogată a speciilor decorative de tei, stejar, brad, plop, fag, mesteacăn, castan, platan, paltin ș.a. Ce-i drept, de departe nu toate dintre ele au ajuns la Carapciul de azi, căci în diferite perioade au fost oameni cărora nu le-a prea păsat de soarta acestui monument istoric și de importanța lui. Aceasta s-a făcut simțit mai ales odată cu venirea regimului sovietic, când conacul boieresc a devenit locul de dislocare a garnizoanei de pază a podurilor. Ostații sovietici se încălzeau punând pe foc cărți din biblioteca boierească, parchet sau copaci de specii rare, iar parcul a fost transformat în poligon militar.
Poziția comunității — parcul trebuie să aparțină satului
Cum nu s-ar fi „străduit” autoritățile sovietice, ele n-au putut să distrugă tot și parcul, nu așa de bogat ca altădată, s-a păstrat până acum. Din anul 1962 pe teritoriul lui se află Școala-internat pentru copii cu deficiențe de văz (aceasta este denumirea ei veche, pentru că acum ea se numește Școala-internat generală specială din Carapciu).
Și de aici, de fapt, începe cel mai interesant. Încă la data de 21 septembrie 2016 Consiliul regional Cernăuți, examinând adresarea acestei instituții, a decis: „să se acorde unității comunale „Școala-internat generală specială din Carapciu” permisiunea pentru elaborarea, cu luarea în considerare a standardelor, normelor și regulilor în domeniul organizării agrare a teritoriilor, a proiectului de organizare agrară cu privire la atribuirea în folosință permanentă a unui teren cu o suprafață orientativă de 10,23 ha situat pe adresa: regiunea Cernăuți, raionul Hliboca, satul Carapciu, str. Parcului, 1, pentru deservirea clădirilor unității mai sus amintită”.
Această decizie a stârnit în rândul comunității carapciene nemulțumire, ca să nu spunem indignare. Oamenii spun că nu sunt deloc de acord cu ea, căci practic parcul, care a fost creat de boierii Grigorcea și este frumusețea și mândria satului, riscă să fie dat în mâini străine (școala-internat se află la balanța Consiliului regional).
Pentru a afla mai multe detalii despre poziția carapcienilor cu privire la decizia deja amintită, m-am deplasat la Carapciu, unde am avut o întâlnire cu primarul satului Nicolae Scutari, fostul primar Vasile Ioneț, deputatul Consiliului raional Hliboca Constantin Bilencu și cu alți localnici, cărora nu le este indiferentă soarta parcului, care este o mărturie vie a unei istorii de aproape 160 de ani. Opinia lor este cât se poate de clară și reflectă poziția întregii comunități: documentația privind organizarea agrară a parcului trebuie să fie făcută de primărie și abia după aceea să se atribuie terenul în folosință permanentă școlii-internat.
— Să se folosească cât au nevoie, fără plată, dar tot pâmântul din parc trebuie să rămână la comunitatea satului, accentuează interlocutorii mei. Indiferent în proprietatea cui va fi acest teren, copiii vor putea să se joace pe tot teritoriul parcului, căci ei dacă merg la magazin în sat, nu iau permisiunea de a se folosi de drum. Așa și în cazul parcului.
De asemenea, carapcienii cu care am reușit să discut povestesc că pe harta, care le-a fost prezentată sunt multe obiective care în realitate nu mai există pe teritoriul parcului: cum ar fi garajele sau grajdul de cai. Ei mai adaugă că parcul este o unitate care nu se poate împărți în bucăți.
„Toți așii sunt în mână”
Carapcienii sunt ferm hotărâți în dorința de a proteja parcul istoric și sunt gata să lupte până la capăt, deoarece sunt convinși că adevărul este de partea lor. Pentru ajutor s-au adresat și la deputatul poporului din Ucraina Grigore Timiș, care, la rândul său, a făcut o interpelare de deputat către șeful Direcției principale a Serviciului de stat pentru geodezie, cartografiere și cadastru din regiunea Cernăuți, în care roagă să fie dată o apreciere juridică a deciziei Consiliului regional Cernăuți. Răspunsul oferit de această instituție nu l-a mulțumit pe parlamentarul Timiș, drept urmare, el a trimis o interpelare de deputat Primului-ministru al Ucrainei Vladimir Groisman, în care, printre altele, se menționează: „… am impresia că conducerea Direcției principale a Serviciului de stat pentru geodezie, cartografiere și cadastru din regiunea Cernăuți în mod conștient ne-a indus în eroare pe mine și pe comunitatea satului Carapciu, manipulând cu tălmăcirea unor prevederi ale actelor normative de drept”. În particular, după cum scrie domnul Timiș în interpelarea sa „conștient sau poate din lipsă de profesionalism, conducerea Direcției principale a Serviciului de stat pentru geodezie, cartografiere și cadastru din regiunea Cernăuți nu a luat în considerare punctul 6 al Clauzelor finale și tranzitorii ale Legii Ucrainei „Cu privire la introducerea de modificări în unele acte legislative ale Ucrainei privind delimitarea pământurilor din proprietatea de stat și cea comunală”. Iar în acest punct, probabil, se și ascunde principalul, căci aici este scris negru pe alb: „ În cazul în care datele despre terenurile menționate în punctele 3 și 4 ale acestui capitol nu sunt incluse în Registrul funciar de stat, acordarea permisiunii pentru elaborarea documentației de organizare agrară, care constituie temeiul pentru înregistrarea de stat a acestor terenuri, precum și aprobarea ei se face în hotarele localităților de către consiliile sătești, de orășel, orășenești…”
Dar despre acest punct nu uită să amintească Serviciul de stat pentru geodezie, cartografiere și cadastru, care a examinat interpelarea lui G. Timiș adresată Prim-ministrului Ucrainei V. Groisman. Printre altele, în răspunsul primit de la această instituție se menționează: „luând în considerare cele expuse, decizia Consiliului regional Cernăuți din 21.09.2016 nr. 191-7/16 privind acordarea permisiunii pentru elaborarea proiectului de organizare agrară cu privire la atribuirea terenului a fost luată cu încălcarea cerințelor legislației funciare”.
Însă avem, totuși, speranța că această situație va fi soluționată în favoarea comunității satului, deoarece, după cum a fost informată redacția de o sursă de la Consiliul regional Cernăuți, poziția Consiliului regional constă în aceea de a le merge în întâmpinare, a susține comunitatea din Carapciu și a oferi ajutor pentru păstrarea parcului ca monument al naturii și istoriei.
Cum va fi — va arăta timpul. Dar la momentul de față se pare că comunitatea satului Carapciu „are toți așii în mână” și, deci, sperăm că eforturile ei de a proteja parcul istoric în final se vor încununa. Între timp zilele trecute Grigore Timiș a scris pe pagina sa de Facebook: „În timp ce comunitatea din Carapciu își apăra dreptul la acest monument istoric și de arhitectură peisagistică, am reușit să aflu precis cine sunt beneficiarii acestei afaceri… Nu mare le va fi bucuria acestor stimabili…”.
Geo Semenyuk
„MONITORUL DE HLIBOCA”
FOTO: castles.com.ua
Cripta Familiei Grigorcea.
