Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov şi Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini, au discutat vineri despre programul nuclear al Iranului, situaţia din Ucraina și războiul din Siria, a anunţat Ministerul de Externe al Rusiei, relatează Tass.
„În cadrul discuţiilor, diplomaţii s-au concentrat asupra posibilităţilor de menţinere a acordului nuclear cu Iranul, cât şi despre situaţia din Balcanii de Vest, Siria şi Ucraina”, se arată în comunicatul Ministerului rus de Externe.
Iranul a anunţat marţi că miniştrii de Externe ai statelor care au semnat acordul nuclear în 2015, cu excepţia Statelor Unite, se vor reuni vineri la Viena pentru a discuta despre menţinerea acestora.