Amatorii de sport cunosc faptul că cei mai buni sprinteri din lume aleargă distanța de 100 de metri în mai puțin de 10 secunde. Primul care a stabilit recordul mondial la alergări pe această distanță sub nivelul de 10 secunde a fost legendarul Valeri Borzov din Ucraina. La Jocurile Olimpice din anul 1968, pe pista de alergări, împreună cu Valeri Borzov, trebuia să iasă la start și un alt sportiv din selecționata URSS – Vasile POCINOC din Moldova. Dar în viața acestuia s-a întâmplat o tragedie și participarea la Olimpiadă a rămas pentru el un vis frumos și nerealizat.
– Pe atunci îmi făceam serviciul militar și apăram culorile Clubului Sportiv al Armatei din Rostov-pe-Don, își amintește domnul Vasile Pocinoc. Mă pregăteam pentru cele mai importante competiții din viața mea – Jocurile Olimpice – visul sacru al fiecărui sportiv. Dar, pe neașteptate, am primit o veste cutremurătoare: tatăl a fost călcat de cai și a decedat, iar a doua zi sora mai mare a fost lovită de o maşină și a murit. Mare jale a fost, i-am înmormântat pe ambii în aceeași zi…
Record nedepășit timp de cincizeci de ani
Vasile Pocinoc a văzut lumina zilei în satul Cainari, raionul Căușeni, într-o familie cu cinci copii. E satul de baștină al lui Alexei Mateevici, autorul nemuritoarei poezii „Limba noastră”. Dar și Vasile Pocinoc este o legendă.
– M-am născut în Zodia Leului, iar leul este de neîntrecut la alergări, afirmă domnul Vasile. Pe când eram copil mic m-a trântit un vlăjgan și mi-a fracturat un picior. Și de atunci piciorul cu pricina este cu un centimetru și jumătate mai scurt decât celălalt, dar aceasta nu m-a împiedicat să fiu cel mai sprinten sportiv din Moldova pe timpul acela. Recordul meu de 9,7 secunde la alergări pe distanța de 100 de metri, înregistrat la spartachiada studenților, n-a fost depășit nici până în prezent. În anul 2013 a venit la mine un reprezentant al Comitetului Olimpic al Moldovei și mi-a înmânat un maiou cu inscripția „Legenda atleticii ușoare din Moldova”. Cu un asemenea rezultat neapărat cuceream medalia olimpică, dar n-a fost să fie așa…
De la plantațiile de trandafiri la cele de… producere a arpagicului
Crescând într-o familie nevoiașă, Vasile Pocinoc era convins că numai cartea îl va ajuta în viață. După absolvirea a opt clase la școala din sat a susținut examenele la Colegiul de Medicină din Tiraspol, a primit invitația la studii, dar nu a putut să plece din cauza sărăciei. A urmat clasa a noua, apoi a fost înmatriculat la Colegiul de Economie și Planificare din Bender.
– M-am dus acolo că se plăteau burse, iar aceasta pentru mine era o problemă vitală, accentuează domnul Vasile Pocinoc.
Sârguinciosul student a devenit unul dintre cei mai buni specialiști în sovhozul „Efironos”, o gospodărie unică în Moldova, specializată în cultivarea plantelor etero-oleaginoase, unde numai trandafirii ocupau 700 de hectare. Pe Vasile Pocinoc îl încânta nu parfumul acestor plante, ci armonia cifrelor pe care el a început s-o simtă. Anume logica indicilor economici i-a altoit simțul de bun gospodar, simț care urma să-l demonstreze într-un alt sovhoz cu o specializare mai „prozaică”.
– În anul 1974 ne-am mutat cu traiul în satul soției mele Ecaterina – Buda Mică din raionul Herța. Pe atunci ea făcea parte din raionul Hliboca. Primul secretar al comitetului raional de partid, autoritarul Gheorghi Malearciuk, a venit cu inițiativa ca să transforme în sovhozuri cele mai bune colhozuri din ținutul Herței. Astfel a apărut sovhozul „Prietenia”, care întrunea cinci sate cu centrul la Godinești. Iar specializarea lui a fost creșterea legumelor pentru semințe. La început agricultorii locali, iar numărul lor era de 2.000, au rămas nedumeriți. Erau obișnuiți să cultive culturile tradiționale și nu semințe pe lanurile fertile. Însă, avantajul nu s-a lăsat mult așteptat. Au devenit foarte rentabile toate sectoarele gospodăriei. În fiecare an dispuneam de jumătate de milion de ruble pentru necesitățile sociale. Cât am fost director al sovhozului am acoperit cu prundiș toate drumurile din cele cinci sate, am finanțat construcția școlii din Buda Mare și am amenajat stadionul din această localitate. În suflet am rămas sportiv și m-am străduit să fac ceva pentru dezvoltarea sportului în gospodărie.
Și când dl Vasile Pocinoc, legendă vie a agriculturii din ținutul Herța, parcurgea cu siguranță cea mai lungă distanță a prosperării economice, în destinul lui a intervenit o altă tragedie. S-a stins în suferințe mari soția Ecaterina.
– A fost și rămâne o durere de nealinat pentru mine. Mă trezeam dimineața și-i vedeam mormântul în față. Pentru a-mi reveni, am plecat la Kiev, unde am lucrat la o firmă 13 ani. În ultimul timp mi-am găsit ocupație la Complexul „Smerekova hata” („Casa de brad”) de la Valea Cosminului. Îmi ajut copiii și nepoții…
Sportivul a rămas sportiv și gospodarul – gospodar
Aceste cuvinte îl caracterizează de minune pe domnul Vasile Pocinoc, care în curând își va marca jubileul de 70 de ani.
– În fiecare dimineață mă antrenez: alerg trei kilometri și fac gimnastică, apoi îmi încerc puterile pe distanța de 100 de metri. O parcurg în 11,9 secunde – un rezultat minunat pentru vârsta mea, consideră domnul Vasile Pocinoc.
Dar și gospodar minunat a rămas.
– Am șase hectare de pământ și iată am reușit deja să recoltez cerealele timpurii. Îngrijesc de șase vaci, am livadă mare și 300 butuci de poamă de 23 de soiuri. Soiul meu preferat este „Roua dimineții”, care îmi amintește de baștină.
În podgoria vieții domnul Vasile Pocinoc a fost și rămâne un vier pasionat. Strugurii mari și dulci, crescuți din seva iubirii față de oameni și de soarele credinței în bine, sunt nu altceva decât faptele lui frumoase și nobile.
Vasile CARLAȘCIUC