Incendii în Grecia: Peste 80 de morți. O stațiune turistică a ars în totalitate (FOTO)

g

Cel puțin 81 de oameni au murit şi aproape 200 au fost răniţi, acesta este cel mai recent bilanţ al incendiilor devastatoare din Grecia. Şi sunt peste 100 de oameni despre care nu se ştie nimic. În plin sezon al concediilor, o staţiune a fost distrusă aproape în totalitate. Într-o altă localitate au ars 1.000 case şi peste 300 de maşini cu care locuitorii încercau să scape din calea flăcărilor.

Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în incendiile din Grecia a crescut la 81.

Jurnaliştii greci acuză autorităţile că nu au intervenit prompt şi că nu au pus la punct un plan de evacuare. Cu alte cuvinte, proporţiile dezastrului puteau fi evitate. Guvernul e acuzat că nu a avut un plan de urgenţă şi nici proceduri în vigoare, care să permită o intervenţie mai rapidă şi mai coordonată.

Foarte multe dintre victime au murit în timp ce încercau să scape sau în timp ce aşteptau ajutorul. Alţi martori spun că oamenii pur şi simplu nu au ştiut în ce direcţie s-o ia.

De cealaltă parte, autorităţile spun că flăcările s-au extins atât de repede, încât în unele cazuri evacuarea a fost imposibilă.

960x0 (1) 960x0hepta-3729928

Добавить комментарий