Dacă Olga Kobylianska ar fi trăit astăzi printre sătenii de la Dimca, ea n-ar fi scris povestirea „Pământul”. Subiectul clasic, când fratele e în stare să-şi omoare fratele pentru o palmă de pământ, a rămas o amintire tristă a vremurilor de demult. Drama zilelor de astăzi e cu totul alta: înstrăinarea multor familii de baştină, fiindcă el, pământul, a încetat să fie unica şi principala sursă de asigurare a bunăstării sătenilor. Un asemenea subiect poate fi găsit nu numai la Dimca, ci mai în toate satele bucovinene. El îşi aşteaptă scriitorul.
„Mria” – vis frumos, dar străin
„Moşia”, adică toate terenurile arabile ale satului Dimca, a fost întotdeauna bine lucrată. Dimca a avut mecanizatori minunaţi, aici au apărut primii fermieri în raionul Hliboca. Dar s-a întâmplat aşa că, văzându-se cu actele de stat de proprietari funciari la mână, mulţi locuitori ai satului au decis să dea în arendă cotele lor de pământ Firmei „Mria” cu sediul în altă regiune a ţării. Este un agroholding care arendează la Dimca 290 hectare de terenuri arabile. Arendaşii se achită cu micii proprietari funciari „în natură”, de obicei, cu cereale. Şi o parte, şi cealaltă au rămas satisfăcute. Anul trecut, însă, au apărut primele nemulţumiri. Sătenii, care au dat în arendă cotele lor de pământ altor fermieri, au primit cu 200 kilograme de grâu mai mult decât cei, care s-au bazat pe Firma „Mria”. Pentru un sătean o astfel de diferenţă înseamnă mult.
Relaţiile de arendă ascund o problemă şi mai gravă: arendaşii folosesc terenurile arabile cu scopul de a obţine un venit imediat, negând unele reguli esenţiale. Pe ei nu-i preocupă menţinerea fertilităţii solului, cerinţele asolamentului, ci cresc numai culturile care sunt căutate pe piaţă, storcând toată seva pământului. Şi se întâmplă aceasta nu numai la Dimca, ci în toată ţara.
Deseori şi terenurile nearabile constituie o problemă. Antreprenorul Nicolae Sanduleac din Dimca recunoaşte că privatizarea sectorului de pământ, pe care-şi are secţia de producţie, îi aduce mai mari dureri de cap decât punerea acesteea în funcţiune. În curând într-o încăpere mare şi spaţioasă, aidoma unei adevărate hale de uzină, va fi asamblat utilajul de prelucrare a lemnului. Se vor preocupa de aceasta chiar specialişti străini. Domnul Nicolae Sanduleac pune la cale o afacere avantajoasă, cu locuri de muncă şi cu alocări ponderabile în bugetul Consiliului sătesc. El afirmă că oricum va depăşi şi obstacolele birocratice.
Când nevoia îi uneşte pe oameni
Exact cu un an în urmă flăcările incendiului au deteriorat cea mai veche clădire din Dimca – edificiul Consiliului sătesc. Mai precis, acoperişul, iar toată documentaţia a fost mutată la Casa de cultură, unde şi funcţionează temporar organul puterii locale. „M-am gândit că în timp de un an reparaţiile vor fi terminate, spune noul şi tânărul primar, domnul Petru Michitiuc. Ele s-au cam îndelungat. Din bugetul raionului n-am primit nici o copeică – oamenii au pus mână de la mână şi constructorii au avut cu ce lucra. Unii consăteni au dat câte 500 grivne, alţii chiar câte o mie. Ne-a ajutat mult Firma agrară „Mria” – ne-a asigurat cu material lemnos pentru acoperiş”.
Cu greu, dar cea mai veche clădire din Dimca devine de nerecunoscut. Gospodarii de aici, dacă se apucă de un lucru, îl fac temeinic şi din tot sufletul. „Acum facem ordine în cimitir, continuă domnul primar. E un loc sacru pentru sat şi îngrijirea lui este o datorie creştinească faţă de cei care au fost până la noi”.
În anul când a fost incendiată primăria, organul puterii locale a înregistrat un număr-record al naşterilor din ultimul timp. În 2015 în Dimca s-au născut 35 de copii. Este o speranţă că satul va întineri.
„Elevii buni devin şi pedagogi buni”
Viitorul satului se formează în şcoală. Este un adevăr şi pentru satul Dimca. Aici, cu străduinţa fostului director Mihail Gumelnic, a fost creat, printre primele în raionul Hliboca, Complexul Instructiv-Educativ, asigurându-se condiţii excelente şi pentru micuţii de la grădiniţă, şi pentru elevi. Şi încă un adevăr: la Dimca este o cinste să fii pedagog. Poate de aceea întregul colectiv pedagogic este format din localnici. „Elevii buni devin şi profesori buni”, constată directorul-adjunct Elena Svetic. Dar mai întâi – despre elevii de ieri şi de azi ai Complexului Instructiv-Educativ Dimca. Cine putea să creadă că tânărul Nicolae Jijian va nimeri în echipa naţională de box a Ucrainei, că Vitalie Cudric va evolua cu succes la competiţii internaţionale la dansuri de bal? Ei au demonstrat că şi copiii de la ţară îşi pot realiza capacităţile, dacă doresc aceasta foarte mult. Au reprezentat Şcoala de la Dimca la olimpiade şi concursuri regionale şi pe ţară actualele eleve Cristina Golovata şi Adelina Sanduleac.
„Școala noastră, în ultimii ani, deține un loc de frunte pe raion, afirmă directorul acestei instituţii, dl Vasile Gumelnic. Se înmulțesc succesele elevilor și crește numărul lor. La 1 septembrie al anului curent iarăși în clasa întâi vom avea două clase paralele. Și la grădiniță sunt mulți doritori să-și dea copiii. Iată, acum ne pregătim să mai creăm o nouă grupă, a patra”.
Despre pedagogii de la Dimca se cere spus un cuvânt aparte. Acest tânăr colectiv (vârsta medie e de 32 de ani) în ultimii șapte ani de mai multe ori și-a înaintat reprezentanții la concursul „Învățătorul anului”, aceștia ocupând locuri premiante. „În afară de aceasta, practic în toate localitățile din raion activează profesori, originari din Dimca”, constată cu mândrie domnul director. Deci, putem afirma că Dimca este un sat al agricultorilor și al pedagogilor. Primii cresc pâinea cea de toate zilele, iar ultimii seamănă boabele veșniciei în inimile copiilor – viitorul satului și al statului.
Vasile CARLAŞCIUC
În imagini: în curând la Dimca va începe să funcționeze o secție de prelucrare a lemnului; în această hală urmează să fie instalate utilaje moderne; elevii clasei a XI-a Cristina Golovata și Anton Zazuleac la lecția de limbă română; bucătăreasa de la cantina școlii, Ana Sârbu: „Bucatele pentru copii trebuie să fie gustoase!”. Fotografii de autor