Agențiile de știri din Ucraina nu au trecut cu vederea acțiunile de protest antiguvernamentale din România. Postul de televiziune „24”, relatând despre evenimentele din Piața Victoriei din București, accentuează că cerința principală a protestatarilor este demiterea Guvernului și desfășurarea alegerilor anticipate. Aceștia purtau placarde cu chemări anticorupție. Jurnaliștii ucraineni specifică: la mitingul de protest au sosit mii de români, care cândva au fost nevoiți să părăsească țara și să caute câștig peste hotare. Ei se revoltă de faptul că sunt nevoiți să trăiască în străinătate, deoarece la baștină salariile sunt mici și există corupție. Postul de televiziune „24” îl citează și pe Președintele României, Klaus Iohannis: „Într-o democrație autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violența nu este acceptabilă, indiferent de opțiunile politice. Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei, puternic disproporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piața Victoriei. Încercarea de a înfrânge voința oamenilor printr-o reacție violentă a forțelor de ordine este o soluție condamnabilă”.
Postul ucrainean de televiziune condamnă aplicarea forței față de protestatarii pașnici și conchide: „Protestele antiguvernamentale în România au loc periodic. Și deși această țară continuă să rămână una din cele mai corupte state din Uniunea Europeană, intențiile eroice ale oamenilor de a schimba situația în stat demonstrează: românii sunt mai nerăbdători față de corupție decât vecinii lor – ucrainenii”.