Ucraina este gata să denunțe Tratatul de prietenie, cooperare și parteneriat cu Federația Rusă, potrivit președintelui Petro Poroșenko. Acesta a declarat în fața presei din Ucraina că așteaptă un pachet de documente care va începe procesul de denunțare a Tratatului, scrie unian.net.„În sfârșit, astăzi, ne-am apropiat, pregătiți și protejați juridic, de următorul pas- încetarea Tratatului de prietenie, cooperare și parteneriat între Ucraina și Federația Rusă, care, din vina Moscovei, a fost mult timp un anacronism. În timpul apropiat aștept de la Ministerul Afacerilor Externe pachetul de documente necesar pentru inițierea acestui proces”, a declarat Poroșenko.
Federația Rusă urmează a fi anunțată până pe 30 septembrie despre dorința Ucrainei de a denunța Tratatul.
„Întotdeauna am spus că, în primul rând, Rusia a încălcat tot ceea ce este posibil din acest tratat — începând cu preambulul, toate articolele. În al doilea rând, desigur, există partea juridică, politică, dar și cea emoțională. Despre ce fel de prietenie, despre care cooperare putem vorbi?”, a spus și ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei Pavel Klimkin.
Tratatul de prietenie, cooperare și parteneriat între Ucraina și Federația Rusă, care a fost numit „Marele Tratat”, a fost semnat la 31 mai 1997, de către Leonid Kucima și Boris Elițân.
Atunci, Rusia și Ucraina au recunoscut oficial hotarele dintre cele două țări și au întărit principiile de parteneriat strategic și de respectare a integrității teritoriale. După anexarea Crimeei și începutul conflictului din Donbas, mai multe voci din Ucraina au chemat la încheierea acestui Tratat, mai scrie unian.net.