În perioada 20-22 septembrie, la Vatra Dornei, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a organizat Reuniunea anuală a reprezentanților universităților membre ale Consorțiului Universităților din România, Ucraina și Republica Moldova, înființat în anul 2011.
Lucrările Reuniunii au debutat vineri, 21 septembrie, la Centrul Teritorial de Învățare și Educație Continuă al USV, în prezența a 22 de rectori, prorectori și reprezentanți ai Universităților membre CUMRU, Universitatea de Stat a Moldovei (USM), Universitatea Națională „Alecu Russo” din Bălți (UNARB), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE), Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), Universitatea „Yurii Fedkovych” din Cernăuți (ChNU), și au fost structurate în trei părți.
Cuvântul de deschidere a reuniunii a aparținut gazdei evenimentului, prof. univ. dr. Ștefan Purici — prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al USV.
Reuniunea a cuprins o serie de prezentări, care s-au concentrat pe cooperarea dintre instituțiile partenere, de până acum, precum și pe unele activități specifice universităților, care ar putea fi incluse în viitorul calendar de acțiuni și parteneriate comune în cadrul CUMRU
Reuniunea CUMRU organizată de USV s-a încheiat cu o aplicație practică în județ, participanții efectuând vizite la obiective cu caracter istoric și cultural din județul Suceava, notează Monitorul de Suceava.