Ca urmare a confirmării apariției celui de-al șaptelea focar din acest an de pestă porcină africană, autoritățile au decis să eutanasieze și să incinereze în jur de 2.100 de porci din satul Vasiliv, raionul Zastavna, relatează postul de televiziune TRK Bucovina.
Într-un interviu, Oleksii Gaidai, șeful direcției pentru Protecția Civilă din cadrul ARS Cernăuți, a declarat că pregătirile pentru incinerarea a celor peste 2.100 de porci sacrificați au ajuns în stadiul final.
Reamintim că în zona alertată autoritățile au instituit stare de carantină pentru 40 de zile. În contextul apariției focarului de pestă porcină africană, Serviciul de Stat al Ucrainei pentru siguranță alimentară, prin structurile teritoriale de nivel raional, monitorizează permanent situația epizootică pentru limitarea extinderii bolii și eradicarea ei.