Comisarul European Hahn dezamăgit de eșecul Ucrainei de a implementa Contractul „Reforme pentru investiții”

comisar

Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, și-a exprimat dezamăgirea față de lipsa de progrese în îndeplinirea  de către Ucraina a condițiilor Contractului «Reforme pentru investiții»,  notează Interfax-Ucraina.

„Nu ascund dezamăgirea mea  privind Contractul «Reformele pentru investiții», care  presupune alocarea  a aproximativ 50 de milioane de euro. Din  păcate, nici o condiție a fost îndeplinită. Putem  folosi 10 milioane, iar restul de 40 de milioane au fost pierdute. Acest lucru nu ne poate bucura”, a spus Johannes Hahn în timpul unei întâlniri cu prim-ministrul Ucrainei, Volodymyr Groisman, vineri, la Kiev.

La sfârșitul lunii aprilie, Comisarul European Johannes Hahn  a propus Ucrainei un nou Contract «Reforme pentru investiții». El oferă accesul Kievului la noul instrument financiar al UE, Planul de investiții străine. Fondurile trebuiau să compenseze împrumuturile acordate de instituțiile bancare, precum şi pentru investiții în economie. În schimb, Ucraina a trebuit să îndeplinească trei condiții: asigurarea independenței autorității de reglementare în domeniul energiei ; asigurarea funcționării  mediatorului pentru afaceri; eliminarea cerinței de a depune declarație electronică  de avere  pentru activiștii anti-corupție.

Добавить комментарий