140 de ani de la naşterea „părintelui sculpturii moderne”
Timpul se scurge constant şi implacabil, măcinând imperii, destine, averi. Şi doar Valoarea nu are frică de Timp. Valoarea se înscrie cu litere de aur pe Tablele Timpului şi rămâne să domine în amintirea generaţiilor ce se perindă, inspiră şi încântă Omul de secole.
Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie, anul 1876, în localitatea Hobița din județul Gorj, și a trecut la cele veșnice în ziua de 16 martie 1957, departe de pământul natal, în Paris, Franța. În semn de recunoștință, săptămâna trecută, intelectualitatea românească din regiunea Cernăuți și reprezentanți din România au adus un pios omagiu unuia dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, prin vernisarea expoziției de fotografii şi bannere consacrată marelui sculptor român Constantin Brâncuși, lucrările căruia au intrat în patrimoniul mondial al sculpturii contemporane moderne. Expoziția a fost organizată cu sprijinul Consiliului județean Gorj, preşedinte Ion Călinoiu, prin intermedierea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, director Ion Cepoi, la rugămintea conducerii Centrului Cultural Român din Cernăuţi. Inima şi sufletul acestui eveniment a fost poetul Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, în incinta căruia se află copiile a două dintre cele mai importante lucrări semnate de Constantin Brâncuşi – „Poarta sărutului” şi „Coloana Infinită”. Brâncuși a eliberat sculptura de toate elementele secundare, care o sufocau, alegând să prezinte realitățile în esența lor. Toate lucrările sale au un puternic substrat spiritual, moștenit din viața satului românesc. Fără a greși, putem spune că Brâncuși a descoperit lumii occidentale dimensiunea profund spirituală a fiecărui lucru.
Toţi cei prezenţi s-au rugat pentru sculptor, căci îi cinstim pe oamenii care ne-au umplut viața cu nespuse bucurii arhitecturale. Îngrijindu-ne de sufletele lor, ne arătăm prin fapte dragostea şi recunoştinţa faţă de ei: a iubi cu adevărat, spunea cineva, este echivalentul dorinței ca acea persoană să nu moară niciodată. Înălțând rugăciuni pentru ei, tragem bune nădejdi că Dumnezeu, Făcătorul veacurilor, Stăpânitorul peste cei vii și cei morți, le va rândui nepieritoare existență în lumina și iubirea nesfârșită a Sfintei Treimi.