Activitatea culturală intensă sub acoperiș vechi

file

La Stălinești candidatul în deputați ai poporului în Circumscripția nr. 203, Mihai Grosu, a vizitat Casa de cultură – un edificiu vechi, dar trainic. „Sunt necesare reparații capitale, mai ales schimbarea acoperișului, și această clădire poate să servească încă o sută de ani”, a observat directorul Casei de cultură, Serghei Bezpalco. Dar de mijloacele bănești corespunzătoare Comunitatea teritorial unită Mămăliga nu dispune. „Întotdeauna am pus problemele culturii pe același cântar cu cele economice. De acest principiu mă conduc și în activitatea mea de om de afaceri. În economie am creat circa o sută de locuri de muncă și, totodată, prin acțiunile de binefacere, susțin învățământul, cultura”, a accentuat domnul Mihai Grosu. Gazda, directorul Casei de cultură din Stălinești, Serghei Bezpalco,  i s-a plâns candidatului în deputați că instituția de cultură nu dispune de tehnică audio modernă. „Avem mijloace tehnice vechi și pentru a organiza o acțiune culturală, un concert, alerg prin sat, împrumutând tehnica performantă”, a accentuat Serghei Bezpalco. Domnul Mihai Grosu i-a promis un ajutor în această privință.

Добавить комментарий