O persoană neidentificată a telefonat la poliție duminică, 28 iulie, la ora 7.00, pentru a anunţa că în catedrala Sfânta Treime a mănăstirii Înălțării Domnului de bărbați din Banceni, raionul Herța, a fost amplasată o bombă, comunică Direcția pentru Protecția Civică a populației din cadrul Administrației Regionale de Stat Cernăuți.
Forțele de ordine au încercuit imediat zona și au evacuat aproximativ 50 de enoriași care se aflau în interiorul clădirii. În urma verificărilor, obiecte suspecte nu au fost depistate.
Reamintim că în zilele de sâmbătă și duminică la Kiev au fost organizate ceremonii religioase cu ocazia aniversării a 1031 de ani de la creștinarea Rusiei.