Sistemul de înregistrare electronică a trecerii frontierelor UE în cadrul căruia în pașapoartele posesorilor de vize Shengen nu vor mai fi aplicate în mod manual ștampile la intrare și ieșire ar trebui să înceapă să funcționeze în 2022.
În prezent frontiera Shengen poate fi traversată în regim automat, fără ajutorul omului, de către cetățenii țărilor UE, Comunității Economice Europene, Elveției, SUA, Canadei, Japoniei, Coreii de Sud, Australiei și Noii Zeelandei. Ștampilele se aplică în pașapoartele cetățenilor țărilor terțe care sosesc în țările Schengen în baza vizei
„Se așteaptă că sistemul de înregistrare intrări-ieșiri EES va fi pus în funcționare în 2022”, a comunicat persoana responsabilă din cadrul CE, solicitată să răspundă care este termenul de implementare a inovațiilor așteptate.
CE a adat asigurări că inovația are menirea să reducă timpul de trecere a controlului la frontieră și a spori calitatea acestuia prin intermediul „calculului automatizat al termenului de ședere permis al fiecăruia cetățean la intrare”, „să asigure identificarea sistematică și fiabilă a cazurilor de depășire a termenului de ședere”, precum și să simplifice accesul organelor de drept la informațiile privind călătoriile. Hotărârea privind implementarea sistemului EES a fost coordonată cu Consiliul Europei în 2017.