Sărbătoarea limbii române la Molnița cu o dotație enormă de carte

DSC_0451

La Biblioteca „Ion Chilaru” de la Molnița, în fiecare an are loc sărbătoarea limbii române. De data aceasta ea s-a desfășurat joi, 29 august, șefa bibliotecii, Ludmila Alazaroaie, introducând în program două momente deosebite și emoționante. Au fost omagiați doi fii ai Molniței – poetul Simion Gociu și directorul Institutului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți, fost arhivist, Petru Grior. În preajma zilei sale de naștere, 1 septembrie, Simion Gociu a donat bibliotecii din satul său natal 1851 de cărți în limba română. Adică mai întreaga sa bibliotecă personală. E un gest de noblețe și grijă față de limba maternă, care este păstrată la Molnița deopotrivă cu cântecul și tradiția străbună, despre care au vorbit părintele paroh Mihail Marașciuc și profesoara de română, Natalia Suveică. Iar un grup de elevi de la școala din sat au prezentat poezii și cântece despre graiul mamei. La ei s-a alăturat și interpretul de muzică populară Constantin Vizitiu, care mai este și un meșter iscusit.
Vara aceasta Petru Grior a rotunjit onorabila vârstă de 70 de ani și consătenii săi au hotărât să-l omagieze în cadrul unei asemenea sărbători. Domnul Petru a venit și el cu o donație de carte pentru bibliotecă. A prezentat volumele „Cartea durerii”, unul dintre care fiind consacrat martirilor (persoanelor deportate din Molnița de către regimul totalitar stalinist). Petru Grior, de asemenea, scrie poezii, chiar fiind menționat cu un premiu în România, primit anul acesta.
E o coincidență fericită: și Simion Gogiu, și Petru Grior au câte o poezie dedicată satului natal, chiar cu același titlu – „Molnița”, poezii care au răsunat în cadrul festivității.
La Molnița limba română e la ea acasă, or, această localitate, mai veche decât Cernăuțiul, a fost menționată într-un hrisov al domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, în 1400. La anul viitor această vatră străveche de vrednici români își va marca aniversarea a 620-a de la prima înregistrare în Cartea istoriei unui neam creștin, evlavios și pașnic.
Vasile Carlașciuc

DSC_0452 DSC_0444 DSC_0451 DSC_0447 DSC_0449 DSC_0457 DSC_0461

Добавить комментарий