În speranța de a avea noroc, compatriotul nostru a încercat să treacă granița dintre Ucraina și Ungaria pe baza unui document fals.
Aseară, un microbuz Mercedes a ajuns la punctul de control „Tisa” în direcția plecării din Ucraina. În timp ce verifica documentele pasagerilor, un polițist de frontieră a depistat pașaportul de călătorii al unui cetățean român cu semne de falsificare. Au decis să verifice în detaliu documentul și a constatat, că acesta nu corespunde cu eșantionul stabilit. Pașaportul a fost supus unor manipulări, în plus el nu avea elementele de securitate adecvate.
În timpul unui control aprofundat la bărbatul, care a prezentat un document străin la control a fost depistat pașaportul de cetățean ucrainean pentru călătorii în străinătate. Infractorul este un rezident de 50 de ani din regiunea Cernăuți.
Documentul fals a fost confiscat și predat colaboratorilor Grupului de investigare al Poliției Naționale. Infractorul va fi tras la răspundere pentru încercarea de a trece ilegal frontiera de stat a Ucrainei. În plus, a fost anunțat Departamentul de Investigații al Departamentului Regional al Poliției Naționale regiunea Transcarpatia cu privire la depistarea semnelor unei infracțiuni în temeiul articolului 358 partea 4 a Codului penal „Falsificarea documentelor, sigiliilor, timbrelor și formularelor, vânzările acestora, utilizarea documentelor contrafăcute”, ne informează Serviciul de presă al detașamentului de frontieră Chop, potrivit interregionews.