Mașinile diesel și pe benzină interzise în Europa

396024

În cadrul reuniunii miniștrilor mediului din UE, desfașurată la Luxemburg, Danemarca susținută de alte 10 state din Uniunea Europeană, a solicitat interzicerea mașinilor cu motoare diesel și pe benzină pe continentul European începând din 2040. Motivul principal al acestei propuneri fiind combaterea schimbărilor climatice.

Uniunea Europeană doreşte reducerea emisiilor de bioxid de carbon cu 40% până în 2030, în timp ce Comisia Europeană doreşte ca, până în 2050, emisiile de bioxid de carbon la nivelul ţărilor UE să fie zero, pentru a stopa încălzirea globală.

„Trebuie să recunoaştem că suntem presaţi de timp”, a declarat ministrul danez al Climei şi Energiei, Dan Jorgensen, după reuniune.

În octombrie 2018, guvernul danez a anunţat că va interzice vânzarea tuturor maşinilor care folosesc combustibili fosili până în 2030, dar ulterior a renunţat la idee, deoarece acest lucru ar fi încălcat regulile UE.

Jorgensen a spus că, dacă UE va fi de acord cu privire la o interdicţie la nivelul întregii uniuni, ar fi bine dacă fiecare dintre ţări ar putea să pună în aplicare o astfel de măsură. „Planul A ar fi acela de a adopta o interdicţie europeană”, a spus el.

Totuşi, Lituania, Letonia, Slovenia, Bulgaria şi alte câteva ţări au sugerat că trebuie făcut mai mult pentru a opri vânzările de autovehicule second-hand din Europa de Vest către Est.

Jorgensen a spus că este important ca producătorii de automobile să fie informaţi în privinţa direcţiilor de politică ale blocului pe termen lung şi că următorul pas al Danemarcei a fost formarea unei alianţe cu cele 10 state membre care susţin propunerea sa. „Atunci cred că vor urma şi alţii”, a spus el.

Добавить комментарий