În ziua de 25 noiembrie, la Centrul de cultură „Vernisaj” a avut loc prezentarea ediției reprint a albumului unic „Ozoarele broderiilor de casă din Bucovina”, care a văzut lumina tiparului în anul 1912, la Viena, de Erih Kolbengaer. În prefața albumului autorul, care timp îndelungat a adunat aceste perle ale creației populare, scrie că a procedat așa „pentru a aduna această comoară atât de bogată și de a o salva”.
În album sunt incluse ozoarele broderiilor folosite de români și ucraineni din Bucovina (în prezent cea de nord și cea de sud). Fiecare ozor este însoțit de notițe în trei limbi: ucraineană, română și germană. Albumul a fost editat pe mijloacele bănești alocate de seimul bucovinean, el finanțând și cheltuielile expediției etnografice, desfășurate în decursul a treizeci de ani.
În anul 2017, când s-au împlinit 105 ani de la editarea albumului lui Erih Kolbengaer, 109 brodeze din ținutul nostru au transpus pe 75 de panouri ozoarele adunate de renumitul etnograf bucovinean. Proiectul „Cel mai mare letopiseț cusut al artei ornamentale tradiționale din Bucovina” a fost înregistrat în Cartea recordurilor Ucrainei.
Expoziția va dura până la data de 1 decembrie.