Limba noastră îi aleasă să ridice slava-n ceruri
Vasile BÂCU, ziarist și poet, președintele Societății regionale pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”:
– Toți membrii familiei noastre – eu și soția, fiica și fiul – ne-am făcut studiile la una și aceiași facultate, la una și aceiași catedră – cea de Filologie Română și Clasică a Universității cernăuțene. Limba română din naștere ne-a oferit o șansă prioritară în această lume cu graiuri diferite, fiindcă știind bine româna, poți însuși mai ușor și alte limbi asemănătoare, ceea ce este foarte important în zilele noastre, când foarte mulți concetățeni de ai noștri își rezolvă problemele economice departe de plaiurile natale. Nu trebuie să îndepărtăm copiii de limba maternă, iar învățământul în această limbă trebuie să ne ajute să păstrăm ceea ce avem mai bun și mai sfânt.
Dacă la începutul activității Societății „Mihai Eminescu” predomina entuziasmul spiritual, în prezent – entuziasmul pragmatic. Conaționalii noștri se conving tot mai mult că trebuie prin acțiuni practice să apere limba română.