Istoricul zilei: 25 mai — „Trebuie să știm că suntem români, strănepoți de-ai romanilor…”

Secolul de dominație țaristă (1812-1917) a lăsat moștenire trei probleme importante în Basarabia, unele cu proiecție de durată, chiar și asupra contextului actual al Republicii Moldova. Prima era nivelul ridicat de analfabetizare al românilor din Basarabia, la sfârșitul epocii țariste doar 10,5 la sută dintre bărbați și 1,7 la sută dintre femei erau știutori de carte, ei fiind pe penultimul loc în fața romilor.

Cea de-a doua a fost interzicerea constantă a culturii naționale și rusificarea. În 1897, în administraţia Basarabiei românii basarabeni deţineau doar 11,2 la sută din funcții. Este explicabil faptul că imediat după revoluția din februarie 1917, pe lângă revendicările politice, agrare, administrative, bisericești, din justiție sau armată, printre primele au fost cerințele pentru școala națională. Dacă în privința celorlalte aspecte existau mai multe puncte de vedere, uneori conflictuale, atunci asupra necesității de a avea o școală în limba română era o convergență a majorității forțelor politice. Inițiativa acestei transformări culturale și educaționale a venit din partea Partidului Național Moldovenesc, președintele formațiunii Paul Gore, în același timp deputat al zemstvei, ridicând problema școlilor moldovenești în Basarabia la ședințele acestei instituții de guvernare locală. Fără rezistență a reușit să impună convocarea congresului învățătorilor moldoveni, alocarea banilor pentru organizarea cursurilor de pregătire a învățătorilor moldoveni și instituirea unui comitet pentru școlile moldovenești. La congres erau admiși învățători, preoți, dar și țărani, câte unul din voloste. A fost constituit un comitet de organizare, care a decis la 30 aprilie convocarea Congresului învățătorilor moldoveni pentru data de 25-28 mai 1917. În total, la lucrările congresului au participat circa 350 de persoane.

În ședința de deschidere, Paul Gore, președintele Partidului Moldovenesc, salută congresul prin cuvintele: „Frați români, viitori luminători ai neamului nostru!”. Această adresare a derutat audiența, învățătorii neînțelegând, mai exact temându-se să nu fie învinuiți de „separatism” și legături cu România, au început a striga că sunt moldoveni. Paul Gore a lămurit că moldovenii sunt o ramură din neamul românesc, fapt asupra căruia va stărui și poetul-preot Alexie Mateevici, care în luarea sa de cuvânt a spus: „Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania”. Poetul va mai avea o intervenție în sesiunea a II-a, unde a declarat că „n-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut”, cu un îndemn către prezenți să contribuie pentru ca „să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!”. În continuare poetul-preot Alexie Mateevici, care încă urma să scrie, în cele câteva luni care îi mai rămase să trăiască pe această lume, poezia sa celebră „Limba noastră”, le-a explicat participanților la congres: „Asta nu însemnează separatism, căci și cei din Transilvania, și cei din Bucovina, și cei din America se numesc tot români. Trebuie să știm de unde ne tragem, căci altfel suntem niște nenorociți rătăciți. Trebuie să știm că suntem români, strănepoți de-ai romanilor, și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii. Aceasta trebuie să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumina dreaptă. Al treilea sfat pe care vi-l dau este: să stați cu mare putere la straja intereselor naționale. Să trăim bine și cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi slabi în lupta pentru viață, vom fi înghițiți de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru și să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obște, naționale. Și, în sfârșit, sfatul cel din urmă al meu e: să nu uităm norodul, țărănimea care a suferit atâta până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. Să-l îndreptăm pe calea adevărului, cu fapte, iar nu cu vorbe. Mântuirea țărănimii e în noi, și a noastră în ea”.

Congresul nu a putut evita tenta politică, votând printre multiplele rezoluții și cea privind autonomia teritorială și politică a Basarabiei, „dorinţele de interes politic şi şcolar urmând a fi aduse la cunoştinţă stăpânirii vremelnice a Guvernului Provizoriu de la Petersburg printr-o telegramă”.

(V.K.)