Cernăuți: Oficierea unui parastas la 80 de ani de la moartea marelui teolog român Valerian Șesan

0IMG_2088

La 24 mai 2020, cu două săptămâni întârziere (pandemia///), în Cimitirul Central din Cernăuți a avut loc oficierea unui parastas la 80 de ani de la moartea marelui teolog român Valerian Șesan. Slujba de pomenire a fost oficiată de părintele Cristofor de la capela mitropolitană la care au participat câțiva reprezentanți ai comunității românești din Cernăuți: Ștefan Broască, vicepreședinte al Asoșiației ştiințifico-pedagogice „Aron Pumnul”, Vladimir Acatrini, președintele Societății Bibliotecarilor Bucovineni, Vasile Răuț, președintele Societății „Golgota” a românilor din Ucraina, Nicolae Costaș, profesor, ghid la Universitate, Dragoș Olaru, arhivist, Nicolae Hauca, jurnalist, blogger, Mihai Grosu, jurnalist-fotograf, Dumitru Fedorcea, membru în conducerea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”. Un cuvânt despre marele teolog bucovinean și familia Șesan a rostit arhivistul Dragoș Olaru.

În cadrul ceremoniei religioase au fost pomeniți și Constantin Mandicevschi (ziua de naștere 24 mai 1859), renumit cărturar bucovinean, precum și Miron (Mihai) Călinescu, teolog, profesorul lui Mihai Eminescu.

ŞESAN, Valerian – n. 28 iunie 1878, în Slobozia Rarancei – Bucovina (azi, Ucraina) – d. 10 mai 1940, Cernăuţi. Studii: Gimnaziul român clasic din Cernăuţi (1888-1896), apoi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1896- 1900), care-i conferă doctoratul în 1901 continuă studiile la Facultăţile de Drept din Cernăuţi, Viena şi Praga, cu doctorat în Drept la Praga în 1916, studii de specializare la Universitatea din Atena şi la lerusalim (1906-1907), apoi la Academiile teologice din Kiev, Moscova şi Petersburg (1907 – 1908). În 1918 Șesan a fost hirotonit preot; în 1920, a fost făcut protopop. Din 1911 până în 1939, a ocupat funcția de traducător ceh pentru curtea locală de apel. Docent pentru Dreptul bisericesc la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1913), profesor titular (1919-1940); decan al Facultăţii (1921/22), rector al Universităţii din Cernăuţi (1923-1925 şi 1927-1930). A studiat la Praga după 1904. Aici a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Božena Maria Nemcova [Nemec], o mare admiratoare a teatrului de păpuşi. A studiat şi la Viena, Atena, Ierusalim, St. Petersburg. Impreună cu Božena Nemec ii încurajează şi îndrumă pe copiii săi Milan Şesan şi Vera Mora (Carolina Şesan) să creeze un mic teatru de păpuşi. La congresul de înfiinţare a Uniunii Mondiale a Marionetiştilor (UNIMA) (Praga, 1929), la care Valerian Şesan a participat împreună cu copii săi, el a reprezentat România care a devenit astfel una dintre cele şapte ţări fondatoare ale acestei organizaţii internationale. A participat activ în diferite societăţi şi asociaţii cum ar fi Academia ortodoxa (1899-1900), societatea muzicală Armonia (1896), a fost fondator al ziarului Glasul Bucovinei (1918), al societăţii Arboroasa (1921) şi Junimea (1925). Autor a numeroase cărţi, manuale, articole, traduceri în domeniul dreptului bisericesc. Comandor al Ordinului Coroana României – 1922; Răsplata Muncii pentru biserică – 1923; Mare Ofițer al Ordinului Sfântul Mormânt (Ierusalim 1930).

Dragoș Olaru

FOTO:  Nicolae Hauca

000IMG_2091 0IMG_2055 0IMG_2068 0IMG_2081 0IMG_2086

Добавить комментарий